Stadiul lucrărilor de pe Constantin Prezan. Când va fi deschisă circulația pe tronsonul de la Calea Martirilor – intersecția cu Sudului?

prezan 2

Muncitorii au înlocuit, în ultima săptămână, o parte din țeava cu probleme a Colterm, iar în următoarele zile se așteaptă ca pe strada Constantin Prezan, de la Calea Martirilor până la intersecția cu bulevardul Sudului, să fie turnat stratul de asfalt. Totuși, circulația nu va fi deschisă aici decât atunci când vor fi gata trotuarele și pistele pentru biciclete. Chiar și așa, vor fi în vigoare restricții. 

Vă reamintim că lucrările de modernizare a fostei străzi Lidia din Timișoara au fost reluate în luna februarie, după ce în toamna anului trecut au fost sistate din cauza unei probleme identificate de Colterm la o conductă veche. Înlocuirea totală a acestei conducte a fost respinsă, la acea dată, de consilierii locali, pentru că nu ar fi primit avizul de la Serviciul Juridic din Primăria Timișoara.

CITEȘTE ȘI: Șantierul care „a creat foarte multe frustrări”, la un an de la debut. Stadiul lucrărilor de pe fosta stradă Lidia din Timișoara

Totuși, o parte din țeava de termoficare a fost schimbată de muncitori.

„Acolo am avut o problemă cu rețeaua de termoficare, la intersecția cu strada Versului. Aceasta a fost schimbată săptămâna trecută, izolată. E vorba doar de ciotul care se intersecta. Lângă parc era o parcare unde întorcea troleibuzul 15. Acolo exista un cămin termic, cu o rețea de transport și adâncimea dintre sol și cămin era de 30 de cm. Și conform normativului, aveam nevoie să schimbăm acele lucruri. Țeava a fost schimbată de Colterm, nu mă refer la țeava care vine de-a lungul străzii Prezan, până în Martirilor. De altfel, și această bucată de drum, singura care mai stătea deschisă va fi sigilată, iar așteptarea mea e ca de săptămâna viitoare să avem asfalt turnat de la Martirilor până la intersecția cu Sudului.”, a declarat viceprimarul Ruben Lațcău.

prezan 1

Circulația nu va fi deschisă, pe acest segment, decât după ce vor fi gata trotuarele și pistele pentru biciclete. Chiar și așa, traficul se va desfășura pe o singură bandă.

„Dacă vom deschide, o vom face într-un format limitat pentru început, o singură bandă pe sens, ca să mai existe rezerve de spațiu pentru organizarea de șantier. Pe bucata dintre Sudului și strada Venus s-au finalizat lucrările la utilități și straturile de fundație pentru drum și probabil săptămâna viitoare sau în următoarele două săptămâni vor începe să toarne asfalt. Doar în momentul în care bucata dintre Sudului și Prezan este deschisă la nivel de o bandă pe sens atunci vom da ordin de începere și pe segmentul următor, de la Venus până la intersecția cu AEM. Ei au termen de execuție până în martie 2022, dar dorința noastră este să finalizăm în acest an.”, a mai explicat Lațcău.

prezan 3

Șantierul de pe fosta stradă Lidia a fost organizat în iulie 2020 și vizează lărgirea străzii de 1,3 km la patru benzi de circulație, amenajarea a două sensuri giratorii, trotuare, piste de biciclete, locuri de parcare și spații verzi. Valoarea acestora depășește 41 milioane de lei, iar banii provin de la bugetul local.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/