Stadionul LEGO, scos din nou la licitație

stadion nou

A fost reluată, din nou, licitația pentru realizarea proiectului tehnic și executarea lucrărilor pentru noul stadion pe structură metalică din Calea Buziașului. Autoritățile par incapabile să facă o ofertă pe gustul constructorilor.

Ca să reușească totuși să atribuie contractual, administrația Fritz a crescut din nou suma pusă la bătaie. Licitația pornește de la 102,2 milioane de lei. La procedurile anterioare s-au oferit 73,3 milioane de lei și apoi 92,3 milioane. Însă nimeni nu a fost interesat.

„Municipalitatea dorește dezvoltarea infrastructurii sportive, iar prin construirea noului stadion, se va realiza și o amenajare a spațiului urban, acolo unde în prezent se află un teren viran. În partea de nord și vest, se regăsesc clădiri în care se desfașoară activitate economică, în partea de est se regăseşte un drum de acces, iar în partea de sud Calea Buziașului. Valorificarea suprafeţelor de teren fără utilitate, cu programe pentru populaţie, este un pas necesar, care aduce plus valoare fondului construit învecinat și contribuie la îmbunătățirea nivelului de trai”, transmiste Primăria Timișoara.

Stadionul va ocupa o suprafață de peste 9.000 de metri pătrați și avea un număr minim de 9.000 de locuri, din care 508 vor fi locuri VIP și 102 locuri la loje. Lângă viitorul stadion va fi amenajat și un parc cu loc de joacă, precum și o parcare.

Noua construcție va avea fundația din beton și structură metalică și va fi de categoria 4, în conformitate cu cerințele UEFA și IFAB (International Football Association Board). Pentru acoperirea stadionului vor fi folosite membrane tensionate – structuri ușoare din materiale compozite, pentru a obține o iluminare naturală datorită proprietăților specifice membranei.

Viitorul stadion va putea găzdui competiţii oficiale de fotbal, precum și antrenamentele echipelor din centrele de copii și juniori.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

„Deoarece în zonă nu se găsesc spații verzi, destinaţia de agrement se completează prin amenajarea unei zone verzi, tip parc, cât și a mai multor locuri de parcare pentru locuitorii zonei și pentru cei care își desfășoară activitatea profesională în zonă.Prin realizarea acestui proiect se obţine un centru bine integrat și relaționat de vecinătăţi, atât cu cele existente, cât şi cu cele propuse spre a fi realizate”, completează autoritățile.

Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 31 octombrie. Dacă se va atribui lucrarea, va trebui finalizată în 31 de luni.

 

 

 

publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/