O masă caldă pentru mamele care au copii bolnavi internați la Timișoara. Ajută și tu

Cuib de vise 1000x100

Asociația Femeilor Creștin-Ortodoxe din Timișoara vine în sprijinul mămicilor care au micuți bolnavi internați la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu”. Concret, a fost lansată o campanie de strângere de fonduri, astfel încât aceste mame să poată primi câte o masă caldă.

Oamenii cu suflet mare sunt încurajați să facă o faptă bună pentru mamele care au copii bolnavi. Astfel, Asociația Femeilor Creștin-Ortodoxe din Timișoara anunță că, începând din luna octombrie, și-a propus să ofere o masă caldă, săptămânal, și mamelor care au micuți internați la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu”.

Începând cu luna octombrie, în cadrul proiectului ”Adoptă o familie”, pe lângă masa caldă pe care o oferim celor 18 copii de la școala ”Antim Ivireanul”, oferim o masă caldă, săptămânal și mamelor care au copii bolnavi, prin fundația RonaldMcDonald. Aceste mame, care vin cu copilașii bolnavi din toată țara, locuiesc gratuit, pe toată perioada spitalizării copiilor, într-o casă construită de fundația pentru copii Ronald McDonald, care are sediul în București. Pentru că aceste mame greu încercate, stau foarte mult lângă pătuțurile copiilor, am hotărât că este momentul să ne alăturăm celor care oferă sprijin material și suport emoțional acestor femei tinere, care se jertfesc pentru ființele plăpânde aflate între viață și moarte. Numărul porțiilor de mâncare variază, dar se situează aproximativ între 18 și 22, iar o porție costă 25 lei”, au informat reprezentanții asociației din Timișoara.

STPT job 1000x200

Persoanele care doresc să se implice în acest proiect pot face donații prin transfer bancar în contul: Societatea Femeilor Creștin-Ortodoxe Timișoara, B-dul C.D. Loga nr. 7, Cod fiscal 18245607, IBAN: RO67BRDE360SV14796723600 sau numerar cu chitanță, la sediul provizoriu al asociației, din Piața Alexandru Mocioni, nr. 9. Informații suplimentare sunt disponibile la numărul de telefon  0787 506 618.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/