Soții Mariana și Tiberiu Miklo s-au stabilit de aproape 35 de ani în Landul Tirol din Austria.
Au o poveste de viață impresionantă cu multă muncă, sacrificii și renunțări, cariere clădite în străinătate cu efort, dar cu bucuria unei vieți împlinite. Sunt deja la vârsta la care culeg roadele unei activități bogate. Cu alte cuvinte au ajuns la momentul în care (se spune) că întâietate au nepoții, după care ocupațiile lejere precum sportul de agrement, plimbările intrate în rutina zilnică, întâlnirile cu prietenii, lectura în serile liniștite.
De câțiva ani, familia Miklo a ales să locuiască în Landeck, un oraș situat în vestul Austriei, nu departe de granița cu Elveția, la mică distanță de intrarea în Valea Paznaun renumită pentru salba de așezări montane: Ischgl, Kappl, See, Galtur, de unde zăpada pare să nu plece până la începutul verii.
Pentru iubitorii sporturilor de iarnă, Ischgl e un nume cu rezonanță, este una dintre cele mai prospere stațiuni montane din Austria, un mic Monte Carlo al schiorilor care, dacă doresc, pot coborî și pe celălalt versant al muntelui, direct în Elveția.
Iar pentru cei care abia acum învață „primii pași” pe pârtie, reșițeanul Tiberiu Miklo este acolo, prezent pentru a da o mână de ajutor. Ați ghicit, este monitor și face parte dintre numeroșii instructori profesioniști care activează în cadrul Școlii de Schi din Ischgl. Tot acolo, pe pârtie, l-a întâlnit cu ceva timp în urmă și o echipă de la Știrile ProTV, pentru care a fost ghid vorbind despre „lecția austriacă” sau raiul schiorilor care au la dispoziție peste 230 de kilometri de pârtii și aproape 100 de instalații de transport pe cablu.
„Sezonul de iarnă 2024-2025 se apropie de sfârșit, iar stațiunea se va închide la mijlocul lunii viitoare. A fost și acesta încă un sezon plin, cu zăpadă din abundență, ceea ce a însemnat mulți turiști. Hotelierii sunt mulțumiți, urmează deja pregătirile pentru sezonul de vară, pentru drumeți și drumeții montane. Vara, Ischgl devine un loc preferat pentru mountain bikeri deoarece majoritatea pârtiilor devin piste pentru biciclete.”
Reșițeanul este antrenorul de tenis care, până în anul 1990, a înregistrat performanțe notabile cu o mare parte dintre elevi săi pe care a știut cum să-i motiveze și să-i modeleze spre a deveni campioni. Sunt câteva nume importante ce au scris istorie în numele Clubului Sportiv Școlar Reșița: Bogdan Peia, Antonela Voina, Simona Petru, Cornel Toader (Corneluș), Dorian Doroftei și vicecampioana națională la tenis, Mirela Vlădulescu. Antrenorul Clubului amintește și de alți tenismeni cu rezultate foarte bune: Christian Lepa, Emil Lenart, Petronela Borca, Ciprian Buzner, Flavius Nedelcea, Aurel Văcărescu, Ciprian Pop, Mitrica Ramaian, Carmen Vârjoghe, Delia Șandru, Lavinia Vescan, Andrei Mugurel, Simina Albu, Andrei Cotuna, Anca Ionescu, Daniel Brânda, Elian Dacica, Ramona Adam și Andy Dorn. „Ordinea nu cred că are prea mare relevanță acum, iar dacă a fost uitat vreun nume, e fără intenție. Ceea ce vreau să subliniez este faptul că echipa CSȘ Reșița, a ocupat locul I în competiția cluburilor sportive școlare din întreaga țară. Copiii pe care eu i-am antrenat s-au clasat de multe ori pe locurile I, II și III.”
În activitatea sportivă, antrenorul Tiberiu Miklo a fost sprijinit de Cornel Toader (tatăl lui Corneluș) și de Andrei Mugurel, după ce acesta și-a încheiat activitatea competițională, împreună reușind performanța de a promova cinci jucători cu vârste între 10 și 16 ani, în lotul național de tenis al României. Este vorba despre Bogdan Peia, Antonela Voinea, Mirela Vlădulescu, Simona Petru, Carmen Vârjoghe.
Cu un asemenea „background” al antrenorului reșițean, cunoscut pentru succesul său în a forma campioni, Federația Națională de Tenis din Austria a avut toate motivele să-i ofere un post pe o poziție similară. „Pentru mine limba nu a fost un impediment, vorbeam germana din familie, așa că am venit încrezător în forțele proprii. În România erau vremuri tulburi atunci, imediat după 1990 și voiam să îmi încerc șansele într-o țară mai așezată, unde se punea mai mult accent pe partea sportivă. Eu am ajuns în luna mai și familia a venit după mine în octombrie.”
„Am fost foarte hotărâți să facem pasul acesta, cu gândul că le putem oferi copiilor o viață mai bună. În plus situația în care ne găseam atunci, instabilitatea și nesiguranța pe care am trăit-o după Revoluția din 1989, ne-au determinat să ne hotărâm. Nimeni nu mi-ar fi garantat că voi avea continuitate la locul de muncă, dovadă că gospodăria locală și centrala electrică de termoficare s-au închis. În plus terenurile de tenis din Luncă, au fost lăsate o perioadă în paragină, exista pericolul să nu mai avem de lucru. Așa că la distanță de câteva luni, l-am urmat pe soțul meu împreună cu copiii. Băiatul avea 10 ani și fetița mergea la grădiniță. Eu nu știam limba germană, dar am învățat-o din mers, în timp, în ani și mai ales alături de copiii noștri care au urmat sistemul de învățământ public. Am avut puterea să luăm totul de la zero, aici printre străini, unde ne-am adaptat. A fost un amestec de eliberare, de libertate și speranță, nici nu pot defini.”
Familia și-a început călătoria într-o lume nouă, cu totul diferită, atunci când s-a mutat în Austria. Departe de casă a trebuit să înfrunte prejudecățile legate de străini (ausländer) și de un sistem care, la început, nu îi avantaja. A fost ținta lipsei suficiente de informație, a invidiilor și răutăților, dar nu s-a lăsat învinsă. A transformat fiecare obstacol într-o lecție, iar fiecare provocare într-o treaptă către succes. O bună parte a timpului, Mariana Miklo a lucrat în industria ospitalității din turismul de munte și timp de 17 ani a asigurat secretariatul Școlii de Schi din Ischgl.
La Reșița, Mariana Miklo (Marin) a practicat înotul de performanță și spune că la vârsta adolescenței a atins vârful în sportul care i-a adus numeroase satisfacții. A fost multiplă campioană națională la copii și vicecampioană balcanică, iar rezultatele performanțelor sale, sunt menționate în publicațiile sportive ale vremii și cuprinse în numeroase lucrări de specialitate. De bazinul de înot „7 Noiembrie”, din Luncă este foarte atașată și o năpădesc amintirile, acolo fiind locul în care a învățat să înoate, mulți ani antrenându-se pentru performanță, cu profesorul Ioan Schuster.
A făcut echipă cu o altă cunoscută sportivă reșițeană, Brigitte Prass și e mândră că măcar o dată a reușit să-i sufle locul I, întrecând-o pe înotătoarea Carmen Bunaciu.
„Am câteva repere pe care le asociez cu ceea ce aveam la Reșița. De pildă aici, prin fața blocului nostru trece Sanna, dar pentru mine e Bârzava, fiindcă de la balcon am aceeași imagine a pârâului și asociez și cu sunetul pe care-l transmite apa. Pe dealul din apropiere se văd niște scări care duc (pentru mine) către cartierul Moroasa… Îmi fabric tot felul de imagini în minte și mă las purtată de gânduri și de emoții. Când trăiau părinții noștri mergeam mai des, dar acum cel puțin o dată pe an ajungem acasă la Reșița, ca să ne conectăm cu orașul, cu energia lui, cu prietenii de-o viață… În 2001 am primit cetățenia austriacă. Am cerut-o ca să evităm o serie de umilințe de care aveam parte adesea la contactul cu autoritățile române din străinătate sau de la graniță. Eram nevoiți să stăm la cozi interminabile pentru acte, la Ambasada Română de la Viena. Apoi, de câte ori treceam vama aveam emoții. Eram priviți cu suspiciune și tratați mai puțin politicos de către cei care ne controlau. Odată cu cetățenia austriacă, noi nu am renunțat la a fi români, (asta ar însemna să îmi neg rădăcinile, să îmi bat joc de memoria părinților mei). Am schimbat doar o foaie, un act, noi nu ne-am schimbat sufletul…”