Romanian Business Leaders Banat și Primăria Reșița reunesc antreprenorii și liderii de business din Caraș-Severin, într-o întâlnire care marchează intrarea oficială în județ a proiectului „Antreprenorești – Adoptă un Sat”.
După săptămâni de lucru în teren, vizite tehnice și dialog cu comunitățile din Valea Bistrei și Valea Almăjului, evenimentul din 19 mai, de la Centrul Multifuncțional din Reșița, devine punctul zero al unei noi etape, și anume, conectarea mediului privat cu administrația locală pentru proiecte concrete de dezvoltare a județului. Astfel că reprezentanții Romanian Business Leaders Banat și Primăria Reșița invită toți antreprenorii din Caraș-Severin la o întâlnire dedicată proiectelor cu impact în comunitate.
În cadrul reuniunii, programată să înceapă de la ora 14, vor fi aduse în discuție inițiative concrete prin care mediul de business local poate contribui la dezvoltarea educației, a comunității și a economiei locale. Organizatorii își doresc să creeze un cadru de dialog între administrație, antreprenori și lideri de business, cu accent pe proiecte care pot genera rezultate reale pentru Caraș-Severin.

Au spus da invitației: Ioan Popa, primarul Municipiului Reșița, Ovidiu Șandor, lider RBL Banat și fondator Mulberry Development, și Adrian Bădescu, co-lider RBL Banat și fondator Medici’s – MedLife.
Despre Romanian Business Leaders
Fundația Romanian Business Leaders este o organizație a antreprenorilor și intraprenorilor imparțială,
apolitică nepartizană, care dezvoltă proiecte cu impact social și care susține o societate bazată pe
democrație liberală, integrată pe deplin și solidară cu familia sa europeană. RBL este vocea și vehiculul de acțiune al liderilor din mediul privat de business și din cel asociativ pentru dezvoltarea unei Românii în care generațiile viitoare să iubească să trăiască. Misiunea RBL este ca România să devină o țară mai bună, protejând piața liberă pentru afacerile responsabile și, în felul acesta, pentru toți românii.


Totodată, RBL își asumă rolul de a susține contribuția României la performanța economică a Uniunii Europene. Proiectele Fundației se subscriu celor trei domenii pe care comunitatea RBL le consideră importante pentru schimbarea și dezvoltarea societății: antreprenoriat, educație și bună guvernare. Acestea sunt inițiate și dezvoltate pe bază de voluntariat de cei peste 600 de membri ai comunității RBL din București și cele 8 filiale locale. Mai multe pe www.rbls.ro.
„Ne dorim ca această întâlnire să fie un punct de pornire pentru proiecte concrete, construite împreună cu antreprenorii și companiile din Caraș-Severin. Dezvoltarea unei comunități are nevoie de implicarea mediului de business, nu doar ca investitor, ci și ca partener în educație, economie locală și inițiative cu impact”, transmit organizatorii.
Participarea este gratuită, cu confirmare, prin completarea formularului disponibil aici: https://forms.gle/pyVTsZxHmS9jE8Uk8

Despre RBL Banat
RBL Banat este filiala regională a Romanian Business Leaders și reunește antreprenori și lideri de business implicați în proiecte care susțin antreprenoriatul, educația, buna guvernare și dezvoltarea comunităților locale