Spitalul Județean din Reșița are un aparat de ultimă generație pentru investigații imagistice

aparat radiologie sjur
untitled design set 970x90 px

La Spitalul Județean de Urgență din Reșița se întâmplă și lucruri bune! Începând de astăzi, pacienții au la dispoziție un aparat modern de radiologie, achiziționat de unitatea medicală printr-un proiect european.

Aparatul pus astăzi în funcțiune se află pe Secția de Radiologie și Imagistică Medicală – Staționar 1, iar despre importanța și funcțiile sale a vorbit medicul primar Daniel Simion. „Este un aparat de ultimă generație, foarte competitiv. Face numai radiografii și este marca Siemens. De altfel, o marcă de prestigiu, pentru că noi mai avem pe Radiologie aparate Siemens și suntem mulțumiți de cum funcționează, atât aparatele, cât și relațiile de service pe care le avem cu reprezentanții acestei companii. Săptămâna trecută, personalul medical a fost instruit de reprezentanții Siemens, am văzut cum funcționează aparatul și suntem mulțumiți de el.”, a explicat medicul.

eveniment spital

Punerea în funcțiune a aparatului nu ar fi fost însă posibilă fără investițiile în modernizarea spațiului în care acesta a fost montat, investiții suportate din sponsorizări și din donațiile venite din partea oamenilor de bine și a Fundației Filantropice Metropolis din București.

Nu pot să spun decât atât: cărășeni, adresați-vă cu încredere, avem un spital în care se pot face radiografii de performanță, imagistică performantă. Mulțumesc din suflet domnului Codin Maticiuc, de la Fundația Metropolis București, pentru că a crezut în mine și în noi, a crezut că noi merităm să avem spații conforme ca aparatele să fie montate. Mulțumesc, de asemenea, domnului Pavel Andrei, pentru că și-a adus oamenii și au muncit gratuit. Mâna de lucru a fost gratuită! Mulțumesc spitalului că ne-a îngăduit să facem și sperăm din suflet ca locuitorii județului să înțeleagă că avem și medici performanți, avem aparatură performantă și avem locuri unde ne putem adresa cu încredere. Sigur, nu toate sunt conforme, dar asta nu înseamnă că medicii nu sunt buni sau personalul medical nu aderă la nevoile pacienților. De asemenea, mulțumesc tuturor celor care, de-a lungul timpului, ne-au trimis gândul lor bun, pentru că astfel ne-au dat putere să mergem mai departe.”, a declarat Lili Gherle, președintele Asociației „Uniți Reușim”, omul care alături de medicul Emil Bunda, din cadrul Unității de Primiri Urgențe Reșița, a reușit să modernizeze Staționarul 3 al Spitalului Județean.

Lili Gherle a vorbit și despre sumele de bani alocate pentru lucrările de modernizare a secțiilor de Radiologie de la Staționarele 1 și 3 ale celei mai mari unități medicale din județ, lucrări care s-au finalizat la sfârșitul anului trecut și care au necesitat investiții serioase fiind vorba de amenajarea încăperilor cu plumb, obligatorie pentru fiecare Radiologie.

publicitate ziar expresb 1000x100

„Am făcut opt încăperi la Staționarul 3 și șase încăperi la Staționarul 1. Fundația Metropolis a finanțat până acum cu 80.000 de euro, iar noi (Asociația «Uniți Reușim» n.r.) am finanțat cu 20.000 de euro. Cu materiale, cu tot ce a mai fost nevoie. Am avut un ajutor foarte bun și din partea domnului Octavian Batori (administratorul firmei Ana Lugojana – n.r.), pentru că a rămas alături de noi, la fel și dr. Emil Bunda, care a rămas alături de noi și s-a implicat și în acest proiect și a venit cu câțiva prieteni ai domniei sale și ne-a ajutat câteva zile să modernizăm Radiologia”, a adăugat Lili Gherle.

eveniment spital 2

La rândul său, managerul SJUR, Alina Stancovici, a mulțumit tuturor acelora care au întins o mână de ajutor unității medicale: „Este o investiție binevenită la Radiologia Spitalului Județean. Încet, încet, activitatea spitalului prinde contur. Dar tocmai pentru ca lucrurile să meargă bine, trebuie să ne implicăm cu toții. Și se spune că la toate trebuie să ai noroc în viață, dar mai ales la oameni. Cred că Spitalul Județean a avut noroc la oameni, prin aportul comunității, prin aportul ONG-urilor, prin sufletul pe care Lili Gherle îl depune în acest spital de doi ani de zile.”

În perioada imediată, vor începe lucrările de renovare și a Ambulatoriului de Radiologie de la Staționarul 1.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/