Spitalul Județean de Urgență Timișoara va deveni spital regional?

untitled design set 970x90 px

Raul Pătrașcu, managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență din Timișoara, a transmis un mesaj public pe pagina sa oficială de Facebook prin care a lămurit speculațiile cu privire la transformarea spitalului pe care îl manageriază în spital regional. 

Raul Pătrașcu a precizat faptul că în luna februarie a acestui an, împreună cu personalul medical, s-a înaintat o adresă Consiliului Județean Timiș și Ministerului Sănătății, prin care a fost solicitat ca Spitalul Județean să devină Spital Regional, considerând că la Timișoara se oferă de zeci de ani servicii medicale și pacienților din Hunedoara, Arad sau Caraș-Severin. În fapt, Spitalul Județean ar fi deja Spital Regional și prin urmare Casa Județeană de Asigurări de Sănătate ar trebui să garanteze serviciile la acest statut. „Puține au fost publicațiile care m-au contactat pentru a-mi cere un punct de vedere, motiv pentru care mă văd dator să nu las ca o asemenea speculație pornită în scop politic să afecteze imaginea unității sanitare pe care astăzi o conduc. De zeci de ani pacienții din Timiș, Hunedoara, Arad și Caraș-Severin se adresează Spitalului Județean din Timișoara pentru servicii medicale. Unitatea se comportă deja ca un spital regional, însă din nefericire serviciile sunt plătite de către CJAS ca unui spital județean. Cu alte cuvinte, ne comportăm ca un spital regional, dar fondurile sunt ca pentru unul județean”, a precizat Raul Pătrașcu. 

Managerul Spitalului Județean din Timișoara crede că unitatea pe care o conduce merită acest statut și condamnă fosta conducere politică pentru promisiunea privind construirea a 8 spitale regionale, unde Timișoara nu a fost amintită. Raul Pătrașcu și-ar dori să se schimbe statutul, ca o considerație adusă medicilor care s-au dovedit profesioniști în situațiile critice: „E criză, politicienii care nu se pricep și nici nu se informează ar trebui sa stea departe. Prezentul trăit ne-a arătat că promisiunile nu valorează nimic. Viața nu ține cont de politică, partide sau răbufniri misogine. Viața ține de prezent, iar prezentul meu înseamnă condiții mai bune atât pentru personalul medical, cât și pentru pacienții care vor să fie bine, să traiască!”, a mai precizat managerul Spitalului Județean.

publicitate ziar expresb 1000x100

Întreaga postare a managerului Spitalului Județean din Timișoara, Raul Pătrașcu, aici.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/