Va fi șantier în unitatea sanitară din orașul pe Valea Bistrei, după ce Ministerul Sănătății a alocat o sumă importantă pentru lucrări de reparații și modernizări.
La solicitarea conducerii Spitalului Orășenesc din Oțelu Roșu, unității medicale i-au fost alocați 1,8 milioane de lei de către Ministerul Sănătății. Banii vor fi cheltuiți, în cea mai mare parte, pentru anveloparea termică a clădirii și repararea acoperișului. Două ascensoare, unul pentru alimente și altul pentru persoane, vor intra, de asemenea, în reabilitare. Totodată, ușile vechi ale saloanelor vor fi înlocuite cu unele din material PVC, iar tabloul electric principal al unității medicale va fi schimbat cu unul nou.
„Suma ne este extrem de folositoare, căci solicitarea noastră către minister a fost tocmai pentru a găsi rezolvare pentru mai multe nevoi identificate de mai mult timp la nivelul unității noastre. Banii vor veni eșalonat, în funcție de cum vor fi demarate și lucrările, pentru care vom face licitații. Mai trebuie spus că suma primită va avea și o cofinanțare de 10% din partea Consiliului Local Oțelu Roșu”, a declarat Alin Mihăescu, managerul Spitalului Orășenesc Oțelu Roșu.
Mihăescu speră la un răspuns favorabil din partea aceluiași minister și în ceea ce privește solicitarea depusă pentru dotarea unității sanitare cu aparatură medicală.
„Am avea nevoie de echipamente noi, de exemplu, de un sterilizator, cel actual este destul de vechi și mare consumator de curent. Ne-ar fi de ajutor și niște ecografe mai noi, niște concentratoare de oxigen mai moderne. Rămâne de văzut în ce măsură solicitarea ne va fi aprobată”, a conchis Alin Mihăescu.