În perioada următoare, unitatea medicală de pe Valea Bistrei intră în șantier. Ministerul Sănătății a alocat bani pentru lucrări.
Spitalul din Oțelu Roșu intră în reparații și modernizări, din această toamnă. Exteriorul clădirii va fi reabilitat termic, însă se vor face și lucrări interioare. Investiția se realizează cu fonduri de la bugetul de stat, prin Ministerul Sănătății, dar și cu bani alocați de Primăria Oțelu Roșu.
Momentan nu se cunoaște numele constructorului care va efectua lucrarea, procedura de licitație fiind în derulare, însă primarul Luca Mălăiescu dă asigurări că, din toamnă, se va deschide șantierul la spital, urmând a se încheia tot în acest an.
„Astăzi am hotărât împreună cu proiectantul cum va arăta spitalul nostru după lucrări. Aici intră izolarea spitalului, schimbare în totalitate a acoperișului, reparații lifturi, dotarea cu un tablou nou electric și schimbarea ușilor a tuturor secțiilor din cadrul unității medicale. În cursul lunii august se va finaliza procedura de licitație, iar până la sfârșitul anului se vor finaliza lucrările. Acest proiect are o valoare de 2.000.000 de lei, 1.800.000 lei sunt bani proveniți de la Ministerul Sănătății, diferența de 200.000 de lei fiind de la bugetul local. Le mulțumesc, pe această cale, domnului prim-ministru Marcel Ciolacu și domnului deputat Silviu Hurduzeu pentru implicare”, a declarat primarul orașului Oțelu Roșu.