Spitalul din Oravița are plan de dezvoltare! Îi lipsesc doar banii…

Consiliul Local Oravița s-a întrunit în ședință extraordinară pentru a dezbate termenele din planul de dezvoltare al Spitalului Orășenesc Oravița prezentat de conducerea unității spitalicești.

Aleșii locali orăvițeni au dezbătut proiectul planului de dezvoltare al spitalului din orașul de pe Valea Carașului. Managerul unității spitalicești, doctor Felician Fara, însoțit de directorul economic, a prezentat un plan de dezvoltare ce se dorește a se derula până la finele anului 2017.

Construit între anii 1935 – 1937 și inaugurat la data de 23 octombrie 1937, în prezența Ministrului Sănătății de la acea dată, dr. Ioan Costinescu, spitalul deservește în prezent o populație de peste 40.000 de locuitori pe un teritoriu ce cuprinde 43 de localități, cu o suprafață estimată la 65.000 de hectare, populație cu o morbiditate variată, predominând afecțiunile cardiovasculare, diabetul zaharat și afecțiunile reumatismale (în special la populația de tip îmbătrânită). În prezent, unitatea spitalicească are o capacitate de 280 de paturi. În viziunea actualului manager, dr. Felician Fara, misiunea conducerii Spitalului Orășenesc Oravița este prestarea unui act medical de calitate, într-un mediu sigur și confortabil, astfel încât pacienții să beneficieze de cele mai bune îngrijiri medicale. Așadar, unitatea spitalicească, prin vocea conducerii actuale și cu sprijinul autorităților locale, dorește să devină un spital orășenesc de prestigiu, dotat cu aparatură și echipamente medicale performante, care să contribuie la efectuarea unui act medical de calitate, toate acestea contribuind într-un mod pozitiv la creșterea satisfacției pacienților.

În vederea realizării obiectivelor propuse pentru desfășurarea actului medical în condiții normale, managerul Fara a elaborat un plan de dezvoltare al unității spitalicești care cuprinde activități cu termene precise ce au finalitate la sfârșitul anului 2017.

Printre cele mai importante obiective ale acestui plan se numără: întocmirea unui studiu de fezabilitate și a unui proiect tehnic pentru parter, etajul I, etajul II și clădirea maternității spitalului pentru reabilitarea acestora; achiziționarea și montarea unei stații de oxigen; întocmirea unui studiu de fezabilitate și a unui proiect tehnic pentru dotarea compartimentului de recuperare medicală; achiziționarea unui aparat CT (computer tomograf); întocmirea unui studiu de fezabilitate și proiect tehnic pentru reabilitarea clădirii secției de boli cronice (Marila).

Pentru ca toate aceste obiective să fie atinse, spitalul ar avea nevoie de aproximativ un milion de euro, contribuția forului deliberativ orăvițean fiind de 10%. După ce planul propus de managerul Fara a fost dezbătut, aleșii locali și-au dat acordul de principiu pentru implementarea măsurilor ce le-au fost prezentate, urmând ca în cel mai scurt timp să fie identificate cu exactitate sursele de finanțare pentru ca termenele din planul de dezvoltare al Spitalului Orășenesc Oravița să fie respectate până la finalul anului 2017.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/