Spitalul din Caransebeș a reușit o achiziție de aparatură medicală de milioane de lei

Spitalul Municipal de Urgență din Caransebeș a primit, pe final de an 2020, aparatură medicală în valoare de aproape 2,5 milioane de lei. Pentru că unitatea medicală are, în continuare conturile blocate, achiziția s-a realizat de către Ministerul Sănătății prin DSP Caraș-Severin și cu ajutorul Primăriei Caransebeș.

Potrivit managerului Valentina David toate aparatele medicale și mobilierul specific primite sunt deosebit de importante, mai ales în tratarea bolnavilor de Covid.

Am primit 10 paturi pentru Terapie Intensivă cu toate dotările care intră la un asemenea pat, fiind de mare ajutor pentru bolnavii care se află în stare deosebit de gravă, apoi 15 tărgi, 5 ventilatoare, 35 de monitoare pentru funcții vitale, un defibrilator, pentru că spitalul avea doar unul pe ATI și acela foarte vechi, 6 aparate EKG, 7 injectomate, o masa de operație cu tot ceea ce presupune pentru blocul operator, o lampă scialitică, un procesator de țesuturi foarte important pentru secția de Patologie și două bucăți steamer medical. Pe toate acestea, noi le-am primit prin DSP, am lucrat la documentație pentru că riscam să pierdem finanțarea, dar mă bucur că ar reușit chiar dacă am lucrat contra conometru. Sunt aparate cu ajutorul cărora personalul medical din Spital este în măsură să lucreze mai eficient pentru tratarea bolnavilor”, ne-a declarat Valentina David. Directorul medical dr. Singh Bhupinder ne-a declarat că toate aceste aparate vor fi necesare și după ce vom ieși din pandemie:

În acest timp în care zilnic ajung oameni la spital cu Covid -19 sunt foarte utile, mai ales aceste ventilatoare fără de care nu pot respira, apoi la Terapoie Intensivă va fi o stație de supravecghere care ne ajută să vedem toți pacienții care sunt mobilizați și au nevoie de ajutor, ca să nu mai spun de imporanța mesei de operație amplasată la sala de urgență și de lampa scialitică. De asemenea la Urgențe tărgile care sunt și mobile sunt foarte importante, pacienții pot fi astfel transportați pe circuitul Covid mult mai ușor. După perioada de pandemie toate aparatele vor rămâne pe CPU și ATI”, ne-a menționat medicul Singh Bhupinder, care a mai precizat că Primăria Caransebeș a venit cu o cotă parte de 10% din 2,4 milioane de lei, cât este valoarea totală a proiectului.  

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/