Spitale, școli și locuințe ținute în frig, la Timișoara. Acuzațiile unui consilier local

la Timisoara Colterm incepe probele la rece

Un consilier local din Timișoara acuză primăria că ține școlile, spitalele, dar și cetățenii în frig, deși instituția a anunțat că va începe furnizarea energiei termice de luni. Mai mult, Roxana Iliescu susține că primăria a început abia acum să negocieze încheierea unui contract privind furnizarea cărbunelui.

Deși temperaturile sunt din ce în ce mai scăzute, locuințele celor racordați la sistemul de termoficare al Timișoarei nu s-au încălzit. Asta în condițiile în care Colterm anunța că va începe furnizarea energiei termice de luni. Roxana Iliescu, consilier local Pro România, a găsit o explicație pentru acest lucru și acuză Primăria Timișoara că ține școlile și spitalele în frig.

Haos, minciuni și frig în clase, spitale și locuințe! Asta ne livrează băieții deștepți de la Colterm și marii salvatori/ reformatori ai Patriei! Abia astăzi (n.r. luni) a fost prima zi de probe la Colterm, temperatura de plecare a agentului termic din punctele și centralele termice fiind reglată la 35 grade C. Rezultatul? Din 71 unități de învățământ care au răspuns Prefecturii, în 42 s-au înregistrat sub 20 de grade C temperatura în clase. Situația este foarte delicată și în spitale, casele timișorenilor abonați Colterm și în alte instituții racordate la sistemul centralizat de furnizare apă caldă și căldură. Mai mult decât atât, zone întregi din Timișoara nici măcar nu fac obiectul testelor, nedemarându-se testele din cauza lucrărilor în curs”, a afirmat Roxana Iliescu.

Consilierul local mai atrage atenția asupra faptului că Primăria Timișoara nu are o strategie privind asigurarea apei calde și a căldurii, deși ne aflăm în prag de iarnă. Mai mult, Roxana Iliescu susține că municipalitatea timișoreană a început abia acum să negocieze un contract privind achiziția cărbunelui necesar producerii energiei termice.

Între timp, nimeni habar nu are care-i strategia privind asigurarea apei calde și căldurii în sezonul de iarnă 2021/2022. Mai întâi ne-au amețit că vor consuma gaz, deși toată presa vuia de creșterea explozivă a prețului gazului. După, că vor consuma și cărbune. Nu știe nimeni cât cărbune și cât gaz. Zero calcule, zero analiză! Dar un lucru este cert: gaz vom avea doar cu banii în avans, bani pe care nu-i avem (poate îi dă Cioloș, totuși…). Referitor la cărbune, avem zero în stoc. În anii precedenți începea livrarea de cărbune în stoc încă din luna august, astfel că testele începeau având în stoc minim 50-60 de mii de tone. Cum spuneam, astăzi, zero! Pe de altă parte, nu știu despre ce livrări de cărbune contractate vorbește primarul Fritz, cât timp abia astăzi, 11.10.2021 s-a dat Decizie de constituire comisie de negociere încheiere contract achiziție cărbune cu Redolaj Oradea – doar achiziție, întrucât Oradea nu asigură și livrarea ( transportul), iar miercuri, 06.10.2021, după declarațiile făcute de primarul Fritz cu o zi înainte (la plenul de îndată pe tema Colterm), a fost transmisă o solicitare cu Grafic de livrare către AMV Style … la care nu s-a răspuns până în prezent”, a explicat Roxana Iliescu.

Consilierul local Pro România mai semnalează faptul că societatea Colterm este condusă în acest moment doar de un director de distribuție. Asta pentru că directorul general interimar este infectat cu Covid-19, iar directorul economic și cel tehnic și-au dat demisia.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/