Spiritul comercial al Crăciunului, negociat de aleşii locali din Caransebeş!

Comercianții s-au plâns de tarifele piperate pentru închirierea căsuțelor din centrul municipiului Caransebeș, astfel că aleșii locali social-democrați au venit cu un amendament în Consiliul Local, care însă nu a fost aprobat de majoritatea liberală.

Prin vocea consilierului Valentin Dascălu, consilierii PSD au adus în ședința de Consiliu Local argumente privind diminuarea prețului de închiriere pentru comercianții care nu vând produse de alimentație publică.


„Am vorbit cu oamenii, se plâng de sumele mari pe care le plătesc pe chirie, la care se mai adaugă curentul, apa, gunoiul. Puteți să lăsați prețul ăsta la cei care au desfacere pe produse alimentare, dar restul nu câștigă nici măcar 100 de lei pe zi. Eu spun că 1.500 de lei e mult și ar fi bine să vină producători care să și aducă ceva, nu numai să le ținem așa de decor căsuțele în centru”, a declarat Valentin Dascălu.

Stiri Timisoara si Resita publicitate online dacus 05 iulie 2024 Stiri Timisoara Publicitate online Brantner 1000x100px

„Dar nu-i obligă nimeni să vină, domnule Dascălu! Poți vinde o blană și ai acoperit chiria, iar dacă nu vând, nu vând, ei știu că vin pe prețul ăsta. Dacă nu vor să vină, nu vin, nu-i obligă nimeni!”, a menționat Felix Borcean, primarul municipiului Caransebeș.

Consilierii locali din partea PSD au mai reclamat faptul că nu se votează mai devreme regulamentul de funcționare și desfășurare a Târgului de Crăciun, pentru a scoate la licitație căsuțele și nu să se atribuie direct.

La ora actuală, din 11 căsuțe amplasate în centrul Caransebeșului, toate sunt închiriate pentru alimentație publică și comerț cu amănuntul, obiecte specifice sărbătorilor de iarnă.

stiri Timisoara publicitate si promovare online banner maxagro Stiri Timisoara si Resita STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/