Speranțe deșarte pentru combinatul din Valea Bistrei! Situația, pe masa ministrului Economiei!

Cu toate că au existat până acum nenumărate zvonuri care i-au bucurat pe șomerii dornici să se întoarcă la muncă, se pare că semnalele pentru redeschiderea combinatului sunt din ce în ce mai slabe.

Chiar dacă la începutul acestui an autoritățile locale din Valea Bistrei anunțau că ar exista un potențial investitor, nici până în zi de azi nu s-a ajuns la o concretizare în acest sens.

În decursul ultimului an, s-au vehiculat nenumărate zvonuri cum că ar exista investitori interesați de resuscitarea Ductil Steel. Totul a rămas însă doar la stadiul de intenție. Nici măcar investitorii turci, care au anunțat acum câteva luni că ar avea în plan o reabilitare a combinatului de pe Valea Bistrei, nu par să miște vreun deget.

Cu toate că semnele în ceea ce privește resuscitarea combinatului nu sunt cele mai pozitive, autoritățile locale nu își pierd încă speranțele, pentru că negocierile cu societatea turcească interesată de combinat încă sunt în derulare. Chiar dacă întregul proces se desfășoară mai lent, oficialii locali își pun speranțele că se va ajunge cât de curând la un consens.

Semnalele pentru combinat mi-e teamă să mai spun că sunt bune pentru că ele persistă de circa șase luni și nu se concretizează nimic. Totuși ele există, suntem într-un stadiu de negociere cu o societate din Turcia. Dacă se va ajunge la un consens, se va finaliza, dacă nu, situația este cea care este”, a menționat edilul-șef, Luca Mălăiescu.

Mai mult decât atât, problema combinatului care ar putea să ofere din nou sute de locuri de muncă în zona Oțelului Roșu a fost ridicată și în plenul Parlamentului de către Valeria Schelean. Deputatul PDL a ținut să-l întrebe pe ministrul Economiei, Constantin Niță, dacă există vreun plan de acțiune care să aibă în vedere combinatul de pe Valea Bistrei.

Domnule Ministru, vă întreb dacă ministerul pe care îl conduceți și Guvernul din care faceți parte au vreun plan de acțiuni și iau în calcul o intervenție în cazul Ductil Steel Oţelu Roșu. în ceea ce privește situația Ductil Steel Oţelu Roșu, preferați să stați cu mâna în sân, ignorând cum o întreagă zonă se afundă în sărăcie sau sunteți pregătit, atunci când va fi cazul, chiar să preluați pachetul majoritar de acțiuni al companiei și să le redați oamenilor speranța și locurile de muncă?”, a menționat Valeria Schelean în întrebarea adresată ministrului.

Comments

  1. revizorul says:

    am ajuns sa asteptam pe turci sau alti straini de oriunde, ca sa ne rezolve problemele economice, sa ne dea de lucru sa castigam o paine !?! dar guvernul roman ce face ? doarme-n cizme ? sau se gandeste ce biruri sa mai puna , cum sa ne jupoaie si sa ne fure ? poate ar fi bine sa scoatem intai acest guvern la vanzare ( la urma urmei l-am da si gratis , ce-am pierde !? )si sa scapam de el, ca nimic bun nu produce, sigur cadana ministeresa de la economie va fi luat de turci, doar e bunaciune ! poate asa scapam de ea si alte muieri ce-si fac veacul prin politikia romaneasca si le-ar sta mai bine intr-un harem sau macar ca femei de serviciu si bune la toate pe la cele inalte porti straine ! duca-se !

  2. caranda says:

    Mai saracie de primar ,,suntem in negocieri”, pai tu nu ai avut nici bani de campanie, pai e combinatul lu taica-tu?Norocul tau ca l-au legat pe Simi ca altfel nu ajungeai primar in viata ta.Oricum e primul si ultimul tau mandat.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/