Speranță pentru pacienții COVID-19 aflați în stare gravă la Spitalul „Victor Babeș”! A început terapia cu un medicament care reduce timpul de recuperare

Pacienții diagnosticați cu coronavirus și care se află internați în Secția de Anestezie și Terapie Intensivă din cadrul Spitalului „Victor Babeș” din Timișoara sunt tratați cu cel mai promițător medicament antiviral.

Tratamentul cu Remdesivir este subiectul unor studii clinice din Statele Unite ale Americiii. În urma terapiei aplicate, în cazul pacienților cu COVID-19, a fost constatată o recuperare mai rapidă, iar indicele de mortalitate a scăzut. Medicamentul a ajuns în România și a fost distribuit anumitor clinici, printre care se află și Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara.

„S-a început tratamentul cu Remdesivir. Este un medicament aparent foarte bun în studiile clinice americane și pe care din fericire l-am primit și noi pentru pacienții foarte gravi din Terapie Intensivă. Este un medicament antiviral care împiedică multiplicarea virusului și care intră în studiile clinice atât în Statele Unite cât și în Europa și din fericire este și în țara noastră a fost distribuit în câteva clinici printre care se află și Spitalul <<Victor Babeș>>”, a declarat, pentru Express de Banat, medicul Virgil Musta.

Terapia se numește compasională, adică, deși medicamentul nu este aprobat pentru tratarea COVID-19 administrarea acestuia nu îi poate face rău pacientului.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/