Spectacolul „Eminescu”, la Naționalul din Timișoara de Ziua Culturii

eminescu2
casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Cu ocazia Zilei Culturii Naționale, Teatrul Național din Timișoara programează spectacolul „Eminescu”, scenariu de Mihaela Lichiardopol pe texte din poezia, proza și publicistica poetului Mihai Eminescu. Spectacolul va avea loc duminică, 15 ianuarie, de la ora 19, în Sala Mare.

„«Pentru că toate acestea/Trebuiau să poarte un nume», România a dat Culturii sale naționale chipul și numele lui Mihai Eminescu. Incandescent, pătimaș, Poetul răzbate de dincolo de simbol. Iar de dincolo de Poet își face drum Omul. În această întâlnire fundamentală dintre spirit și emoție se conturează harta unui destin: destinul unui om care, prin arta sa, ne-a călăuzit pe drumul propriei noastre culturi și al propriei noastre limbi.”, transmit reprezentanții Teatrului Național din Timișoara.

eminescu2

promovare banner maxagro

Distribuția spectacolului îi reunește pe trei dintre cei mai apreciați actori ai Teatrului Național din Timișoara – Ana Maria Cojocaru, Cătălin Ursu și Cristian Szekeres. Scenariul și regia artistică sunt semnate de Mihaela Lichiardopol, spațiul scenografic aparține Gabrielei Strugaru-Popa, iar video și sound designul sunt create de Sebastian Hamburger.

Biletele pot fi achiziționate on-line pe www.tntm.ro sau fizic, de la Agenția de bilete „Mărășești”, str. Mărășești nr. 2, orar: marți – duminică, între orele 11 – 19, tel. 0256.201.117.

STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/