Supraveghere video și la simulare!

Dacă în capitală elevii dau startul simulării examenelor peste câteva zile, cărășenii au programate aceste probe la mijlocul lunii februarie. Deși e doar o simplă simulare, elevii ar putea fi totuşi sub supraveghere video.

La nivelul Inspectoratului Școlar București s-au impus anumite măsuri care să îi determine pe elevi să ia în serios simulările de examene, și anume cei care nu se prezintă la examen, vor avea nota scăzută la purtare. În județul Caraș-Severin, inspectorii școlari propun o altă abordare pentru ca această primă etapă a examenelor de bacalaureat să fie luată în serios: supraveghere video și în timpul simulărilor.

Vrem să simulăm nu doar testarea cunoștințelor, ci și a condițiilor organizatorice și astfel să aflăm cu ce probleme se confruntă fiecare la nivelul unităților de învățământ. Așadar, dorim să introducem și sistemul de supraveghere video în sălile de examene pentru ca totul să fie mai obiectiv”, explică pentru Express de Banat Ion Chiosa, inspector şcolar imagine, activități educative.

Totuși, examenul simulat rămâne o pregătire a elevilor pentru sesiunea din vară, iar aceștia ar trebui să fie deja conștienți de importanța unui examen de testare înaintea celui real. „Este o acțiune utilă pentru ei, au șansa să își evalueze nivelul de cunoștințe. Chiar dacă supravegheați de profesorii din școala lor, ar trebui să ia în serios această simulare”, precizează inspectorul școlar Ion Chiosa.

La mijlocul lunii februarie începe sesiunea de examene pentru elevii claselor a VIII-a, iar cei aflați în an terminal la liceu vor susține simulările în ultima săptămână din luna februarie.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/