Spectacol sportiv și voie bună timp de două zile, la a treia ediție Timișoara Streetball. Localnicii, printre învingători!

Timp de două zile, timișorenii veniți la Shopping City au putut urmări meciurile și show-ul organizat cu ocazia celei de-a treia ediții a Raiffeisen Bank Timișoara Streetball. Față de anii anteriori, concursul de baschet 3×3 s-a mutat din iulie în luna mai, iar anul acesta, din cauza vremii ploioase, toate partidele s-au jucat indoor.

Evenimentul a fost anul acesta a doua etapă din calendarul circuitului Sport Arena Streetball. Timp de două zile, în mall nu s-au jucat doar meciuri spectaculoase de baschet, ci au avut loc și demonstrații de dans sau tombole, totul pe fundalul muzical pregătit de organizatori. Pe lista invitaților de onoare a fost și fosta campioană olimpică la gimnastică artistică, Simona Amânar, cea care și-a clădit o familie în Timișoara. Constănțeanca a fost premiată pentru meritele sale cu premiul de apreciere oferit de organizatori. Concursul a reunit la toate categoriile de vârstă 150 de jucători, inclusiv din Serbia și Ucraina.

La categoria Open masculin au câștigat cei de la 3×3 Bucharest, care s-au impus în finală la scorul de 21-17 în fața celor de la Olimp. Din cea mai bună echipă au făcut parte Bogdan Cezar Sandu, Radu Avramescu, Barîș Aktaș și timișoreanul Leonard Filip. La feminin, Agro Squad s-a impus cu 19-17 în finala cu echipa Ucrainei. În rândul învingătorilor s-au numărat Alexandra Chițanu, Georgiana Plavițu, timișoreanca Larisa Neagu și Claudia Ușurelu. Totalul premiilor a fost de 15.000 de lei.

Peste două săptămâni va avea loc următoarea etapă de Sport Arena Streetball, la Satu Mare.

Sursa foto: facebook.com/sportarenastreetball

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/