Specialiștii Medici’s ne învață cum să ne protejăm în timpul caniculei! Hidratarea, esențială pentru organism!

Vârstnicii și copiii sunt cei mai predispuși la deshidratate. O spun specialiștii care explică faptul că aceștia fac față mult mai greu pierderilor de apă din organism.

De asemenea, prin transpirație și perspirație, se pierde o mare cantitate de săruri minerale și electroliți. Dr. Lorelei Georgescu, medic primar medicină de familie la Clinicile Medici’s Timișoara, ne prezintă particularitățile persoanelor vârstnice, dar și felul în care deshidratarea le poate afecta organismul.

La vârstnici, setea apare mai greu sau deloc. La adulți, însă, echilibrul hidric este reglat prin sete. Grație acesteia, aportul de lichide egalează pierderile prin transpirație, perspirație sau eliminarea la nivelul rinichilor. „Majoritatea vârstnicilor suferă de diverse afecțiuni precum hipertensiunea arterială, diabet zaharat, insuficiență renală cronică, afecțiuni care pot accentua deshidratarea și schimbă echilibrul hidric al persoanei, rezultând o balanță negativă. La toate acestea se adaugă medicamentele din clasa diureticelor – medicamente care elimină surplusul de apă din organism. În timpul verii, multe dintre persoanele hipertensive devin normotensive sau chiar hipotensive, suferind de amețeli și de pierderea echilibrului”, explică medicul Lorelei Georgescu.

Cum se manifestă pierderea de apă din organism?

Dr. Lorelei Georgescu explică faptul că pierderea de apă din organism se manifestă prin „piele uscată, tensiune arterială scăzută, limbă uscată, urină în cantitate mică și hiperconcentrată, adică închisă la culoare. Dacă deshidratarea persistă apar tulburări ale stării de vigilență, precum somnolența, și/sau alterarea funcțiilor cognitive – obnubilare, confuzie. La analizele de laborator apare hematocrit crescut și uremie (azotemie) crescută”

Nu trebuie să exagerăm, însă, cu consumul de apă. Un aport crescut, într-un interval scurt de timp, poate duce la hidratare în exces, cu simptome de la cefalee însoțită de grețuri și confuzie, până la convulsii.

„Pierderea sau depleția de sodiu apare în cazul unor transpirații excesive, scaune diareice frecvente, vărsături prelungite, simptome întâlnite în timpul verii, datorate enterocolitelor sau toxiinfecțiilor alimentare, prin consum de alimente alterate. Clinic, se manifestă prin uscăciunea mucoaselor, scăderea tensiunii arteriale, în special în ortostatism, adică statul în picioare, puls diminuat, răcirea extremităților și chiar subfebrilitate, somnolență, confuzie. Aportul crescut de alimente bogate în clorură de sodiu, sarea de bucătărie, neînsoțit de un aport corespunzător de apă, accentuează problemele organismului”, mai spus Dr. Georgescu.  

Ce se întâmplă cu sodiul și potasiul?

Pacienții în vârstă, care au în schema de tratament diuretice pierd, pe lângă apă, sodiu și potasiu. Potasiul scade mult și după un consum exagerat de dulciuri.

„Pierderea potasiului se manifestă cu: scăderea forței musculare, pareze, tulburări de tranzit intestinal, ileus paralitic – în termeni de specialitate, până la ocluzie, adică până la oprirea tranzitului. Pot apărea, de asemenea, tulburări de ritm cardiac, tahicardie și bloc atrio-ventricular. La persoanele care consumă alcool în exces, care țin diverse diete vegetariene cu  aport scăzut de proteine, apare astenie marcată, spasme musculare, tulburări de tip nevrotic, anorexie – lipsa poftei de mancare, dispepsie, adică greață, vărsături, balonare, disconfort gastric. De cele mai multe ori hipomagneziemia, se însoțește de hipocalcemie, de aceea tratamentul prevede un aport echilibrat atât de calciu cât și de magneziu, sub diferite forme de administrare”, mai explică medicul. 

În concluzie, vara, un anotimp minunat cu zile senine și frumoase, căldură și verdeață, încarcă organismul cu optimism, cu poftă de viață și cu un surplus de vitamine și de energie, dar care trebuie bine gestionat pentru a putea beneficia din plin de aceste lucruri minunate.


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/