Specialiștii avertizează: eliminarea scutirii de impozit a IT-iștilor ar putea duce la adâncirea crizei de personal!

horatiu rada

Discuțiile despre eliminarea scutirii impozitului pe venit de care beneficiază angajații din IT, construcții și cercetare generează deja nemulțumiri în piață. Ministerul de Finanțe numără 600 de milioane de euro care se pierd acum la bugetul statului și spune că acești bani ar trebui recuperați. O astfel de măsură va lovi semnificativ cel mai activ domeniu din economia ultimilor doi ani, cel al construcțiilor. Angajatorii spun că o astfel de măsură va avea un impact serios în special în piața muncii.

Horațiu Rada, director general al companiei Cons Electrificarea Instal, explică:

„Deficitul de forță de muncă va fi și mai mare, vom rămâne fără oameni și nu vom mai avea cu cine lucra. Oricum este foarte dificil să califici și să formezi un angajat, totul a picat în ultimii ani pe umerii companiilor din domeniu pentru că nu am mai avut școlile profesionale și de meserii. După ce ne-am chinuit să formăm oamenii, dacă intențiile guvernanților se materializează, vom pierde semnificativ personal în detrimentul firmelor din alte țări, așa cum s-a mai întâmplat în trecut”.

Horațiu Rada mai spune că facilitățile oferite de stat în 2018 angajaților din construcții au avut un efect benefic. A fost o „așezare” pe baze corecte a situației salariilor, a însemnat o stabilizare prin eliminarea fluctuației de personal, a prins consistență piața muncii din domeniu.

„Angajații au preferat să muncească acasă, acolo unde au stat alături de familii și s-au putut bucura de o viață normală. S-a redus semnificativ exodul de calificați spre alte țări, chiar s-a întâmplat ca mulți dintre cei plecați în anii de dinainte să se întoarcă la locurile de muncă anterioare. Am văzut zilele trecute un interviu al rectorului Universității Politehnice, domnul Florin Drăgan care prevestea că dacă guvernanții vor decide să revină la sistemul de impozitare din construcții de la nivelul anului 2017, există multe șanse ca în domeniu să revină muncă „la gri”. Are perfectă dreptate! Pentru noi a fost o adevărată luptă să concurăm în piață cu firme care foloseau acel mod incorect de plată pentru angajați”, mai explică Horațiu Rada.

În condițiile în care vom avea de realizat în următorii ani Planul Național de Redresare și Reziliență se pune întrebarea cum vor fi aplicate proiectele mari, majoritatea bazate pe investiții în infrastructură? Pentru că fără facilități și condiții optime pentru angajați, companiile din domeniul construcțiilor vor avea probleme în a-și menține personalul și în a lucra performant.

„Ne confruntăm cu o creștere alarmantă a prețurilor la materiale, numai fierul și-a dublat costul recent, dar nici celelalte nu mai costă la fel, toate au indexări de 20-30-40%. Eliminarea facilităților va lovi în angajați și vom avea din nou o criză a forței de muncă. În 2-3 ani vom reveni la situația în care vom ”vâna” un electrician bun sau un instalator. Cum va face România rost de angajați ca să implementeze PNRR? Sectorul construcțiilor a fost declarat sector strategic pentru economie, s-au răzgândit oare guvernanții? Dacă au în plan să schimbe fața acestei țări și să mizeze pe investiții în infrastructură ar trebui să se mai gândească puțin înainte de a lua măsuri prin care să-și pună singuri bețe în roate”, a mai completat Horațiu Rada.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/