Specialiști din mai multe țări europene au participat la Timișoara la Open Education & Science Workshop. Au prezentat modul în care știința poate ajuta educația.
Peste 360 de participanți on-line în webinar și 80 de persoane prezente fizic au participat la a XI-a ediție a Open Education & Science Workshop. Este un eveniment internațional dedicat provocărilor și oportunităților din domeniul științei și educației deschise, găzduit de Universitatea Politehnica Timișoara, prin Departamentul de ID/IFR și Educație Digitală.
Împreună cu Alianța de Universități Europene E³UDRES² și proiectul Ent-r-e-novators, cu sprijinul IEEE Romania, în cadrul Săptămânii Educației Deschise 2024 susținută de Open Education Global, ediția din acest an a reunit 11 specialiști de renume din România, Olanda, Letonia, Austria, Portugalia și Belgia.
Prezentările acestora au pus accent pe diverse aspecte ale practicilor, instrumentelor și metodelor din sfera științei deschise și educației deschise și pe modul în care acestea pot fi integrate în viața de zi cu zi, cu accent pe contextul universitar, al proiectelor de cercetare și al educației în general.
„Considerăm că accesul liber la cunoaștere și resurse educaționale este esențial pentru progresul societății, iar acest workshop contribuie semnificativ la promovarea principiilor fundamentale ale științei și educației deschise”, a transmis prof. dr. ing. Radu Vasiu câteva cuvinte despre organizarea ediției din acest an.
„Acest workshop este foarte important pentru membrii universităților noastre, din alianța E³UDRES² , cercetători, doctoranzi și profesori, deoarece prezintă cele mai noi aspecte în Open Science, dar este și rezultatul cercetărilor și analizelor făcute în primul an de proiect. Astfel, a rezultat cât este de important să îi pregătim pe membri noștri în promovarea principiilor corecte și etice de știință, dar și cum să poată să producă inovare în regiuni”, a explicat Luís Coelho, coordonatorul proiectului Ent-r-e-novators, profesor la Institutul Politehnic din Setubal, Portugalia.
Evenimentul a fost dedicat comunităților de cadre didactice din toate sferele academice, dar și studenților, formatorilor IT sau departamentelor de resurse umane și a înregistrat un real succes.
„Prezentarea de către experți de renume a celor mai noi tendințe și bune practici a contribuit semnificativ la stimularea dialogului și la identificarea de soluții inovatoare pentru provocările actuale, întâlnite atât în domeniul academic, cât și în viața de zi cu zi; de la impactul pe care rolul pe care educația deschisă și pedagogiile deschise îl au asupra tehnologiilor emergente, până la impactul pe care Inteligența Artificială îl are asupra educației deschise. M-au bucurat discuțiile ușor în contradictoriu, deoarece ele au permis explicarea, cu exemple reale, a unor concepte care altfel pot părea abstracte și nu de interes pentru fiecare dintre noi. Dar, în practica actuală, fiecare educator, cercetător și student are zilnic activități care conțin elemente de practici deschise”, a transmis dr. Diana Andone, directorul Departamentului de ID/IFR și Educație Digitală și coordonatorul acestor workshopuri.
Prezentările și materialele de la ediția din acest an vor fi disponibile pe platforma UniCampus.ro.