Speakeri de top la evenimentul caritabil realizat de Elite Business Women și OSUBB

stiri Timisoara si Resita dacus 05 iulie 2024

Evenimentul caritabil „Strategii de Business în 2020”, o seară de socializare între antreprenori din Cluj-Napoca și nu numai, organizat de clubul Elite Business Women, are ca scop strângerea de fonduri pentru Organizația Studenților din Universitatea „Babeș-Bolyai” în vederea organizării celui mai mare festival studențesc din Cluj și din întreaga zonă a Transilvaniei, UBB Fest.

Adresată antreprenorilor, managerilor și reprezentanților de întreprinderi, freelancerilor, consultanților, consilierilor și specialiștilor în coaching, autorilor, dar și speakerilor sau specialiștilor în afaceri, seara de networking îi va avea ca speakeri de top pe Anca Rarău, fondator și managing partner Bradocracy, și pe Cristina Carasel, vicepreședinte Genpact.

Stiri si publicitate online in ziar Express de Banat

Cei interesați vor avea posibilitatea să participe la paneluri de discuții și networking organizat, acolo unde se vor dezbate idei de business, dar și să afle noi oportunități și trenduri, să învețe din experiența mentorilor și a speakerilor, precum și să își lărgească orizonturile.

publicitate Timisoara banner maxagro

Seara caritabilă va avea loc în 18 februarie, la ora 17.30, în Showroomul Seat de pe Calea Turzii, numărul 223. Taxa de participare este de 120 de lei. Membrii Elite Business Women beneficiază de acces preferențial.

Express de Banat este partener media al evenimentului.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/