Spărgătorii de mașini prinși la Reșița sunt liberi! N-au furat destul?!

Spărgătorii de mașini, reținuți duminică seara în Reșița, au primit o măsură preventivă blândă. Cei doi au fost puși sub control judiciar pentru 60 de zile, deși „captura” lor a fost una deloc de neglijat, iar arsenalul lor, unul stufos.

Cei doi suspecți prinși duminică la intrare în Reșița, lângă stadionul din Valea Domanului, le râd în nas celor care credeau că vor fi trimiși direct în arest. Deși „captura” descoperită în mașina lor era de 10.800 de lei și 3.130 de euro, la care se adaugă telefoane mobile, boxe audio, bijuterii din metal galben, mai multe chei auto, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Oravița au decis că aceștia pot fi plasați sub control judiciar pentru următoarele 60 de zile. Asta deși se pare că unul dintre ei, cel originar din Timișoara, este recidivist, având deja mai multe condamnări pentru furt.

Cei doi sunt bănuiți că ar fi autorii unui furt comis duminică în zona cascadei Bigăr, dar și al unui alt incident, produs sâmbătă, în aceeași locație. Suma de bani și bunurile găsite asupra lor sugerează că aceștia acționau cu precădere în zonele aglomerate, pline de turiști, inclusiv în stațiunile din județ. Dețineau chei pentru diverse mărci de autoturisme, ceea ce relevă faptul că este vorba despre persoane specializate în comiterea infracțiunilor. Cu toate acestea, procurorii i-au trimis acasă, considerând că aceștia nu reprezintă un pericol social.

CITEȘTE ȘI:

UPDATE. Reținuți în trafic după două spargeri la cascada Bigăr [FOTO/VIDEO]

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/