Procurorii din cadrul DNA Timișoara au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile față de inculpata Livia Ciobanu, șef serviciu în cadrul Direcției Generale Buget Finanțe și Fonduri Europene din Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în sarcina căreia s-a reținut infracțiunea de luare de mită, în formă continuată!
Procurorii anticorupție au reținut că „în perioada ianuarie 2018 – februarie 2021, inculpata ar fi pretins și primit de la o persoană cu funcție de conducere la nivelul unei direcții județene pentru agricultură (martor), suma totală de 67.000 de lei și un laptop, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intră în îndatoririle sale de serviciu, respectiv avizarea alocării de fonduri de care respectiva direcție județeană avea nevoie (cumpărarea de autovehicule noi, stații de lucru de birou, stații de lucru portabile, imprimante, telefoane mobile și servicii de voce și date și alte obiecte de birotică). Suma totală de 67.000 lei ar fi fost pretinsă și primită direct și prin intermediari, banii fiind primiți în numerar și virați într-un cont bancar al unei persoane din familia inculpatei, precum și prin mandat poștal on-line după cum urmează: 15.000 de lei în luna ianuarie 2018 și între 1.500 și 3.000 de lei/lunar în perioada mai 2018 – februarie 2021”.
Surse din Direcția de Agricultură Caraș-Severin susțin că șpăgile respective ar fi putut fi trimise la București de către fosta directoare a instituției, Felicia Mehedințu, arestată preventiv de DNA Timișoara în aprilie 2021 pentru mai multe infracțiuni de corupție. Aceasta ar fi denunțat-o pe Livia Ciobanu, așa cum a procedat și cu Luminița Jivan. O altă angajată a instituției cărășene a semnat un acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii. Tot DNA Timișoara îl anchetează și pe fostul ministru al Agriculturii, Daniel Chesnoiu, într-un dosar legat de trucarea unor concursuri pentru angajare în direcțiile județene.
CITEȘTE ȘI:
Arestată pentru delapidarea Direcției Agricole, Felicia Mehedințu a denunțat-o pe Luminița Jivan!