Sorin Grindeanu: „Pentru noi e un minus faptul că nu putem să facem campania obișnuită a PSD”

Social-democraților le este dificil să își promoveze candidații în alegerile parlamentare și programul guvernamental în perioada pandemiei, declară prim-vicepreședintele PSD Sorin Grindeanu. Potrivit acestuia, PSD țintește, pentru votul din 6 decembrie, electoratul de stânga care nu a ieșit la urne la ultimele scrutine. 

„Noi am fost obișnuiți să facem campanie cu oamenii, stând de vorbă cu oamenii în diverse modalități. Ăsta e modul în care PSD știe să facă campanie, din ușă în ușă, făcând adunări populare. Trebuie să ne adaptăm și ne am adaptat la situația dată, deși plecăm cu un minus. Sunt metodele astea electronice pe care le folosim și noi, materialele electorale pe care le trimitem prin poștă. Încercăm pe fiecare localitate să ne întâlnim, atât cât ne lasă legea, cu cei care sunt primari, consilieri locali, rugându-i să se ducă în jos, respectând regulile, și să poată să stea de vorbă cu oamenii și să transmită oferta noastră electorală. Din păcate, e o campanie atipică”, a declarat Sorin Grindeanu într-o conferință de presă susținută la Timișoara.

Potrivit prim-vicepreședintelui PSD, social-democrații se adresează în această campanie electorală și nehotărâților, cei care au stat acasă la ultimele scrutine.

„Ținta este în a lua voturi din zona nehotărâților. Dacă privim față de 2016 și în Timișoara, și în Timiș, PSD a pierdut. E clar că o parte dintre ei nu au mers la vot, au stat acasă. Acolo ne adresăm în primul rând, în a-i readuce la vot pe cei care sunt de stânga, oameni care au votat PSD și care în 2019 sau chiar și la locale au preferat să stea acasă. Ținta secundară, avem și alte zone pe care putem să le accesăm, dacă luăm doar specificul  alegerilor locale. Ați văzut la CJ cel puțin, dincolo de Pro România, a candidat și Titu Bojin care a luat aproape 10 mii de voturi, cred că din stânga. Bazinul la care ne adresăm e puțin mai larg. Deși cred că modul în care gestionează PNL atât local, cât și central criza sanitară va duce, din păcate, la o prezență scăzută la vot ceea ce nu e bine pentru democrație”, a concluzionat Grindeanu.

(E)

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/