Sorin Grindeanu, despre candidaturi comune PSD-PNL la Primăria Timișoara și CJ Timiș

sorin grindeanu prim vicepresedinte psd
1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Prim-vicepreședintele PSD reiterează faptul că e exclus ca social-democrații din Timiș să accepte să susțină candidați PNL la Primăria Timișoara sau pentru Consiliul Județean Timiș.

Declarațiile lui Sorin Grindeanu vin după ce, miercuri, PSD și PNL au decis comasarea alegerilor locale cu cele europarlamentare. Acestea vor avea loc în 9 iunie. Cele două partide merg pe liste comune la europarlamentare, separate la locale.

Pentru alegerile locale – Cele două partide de la guvernare vor duce negocieri punctuale, în fiecare județ. Nu este exclus nici ca PSD și PNL să aibă candidați comuni la Primăria Timișoara și Consiliul Județean Timiș, dar deocamdată o astfel de decizie nu a fost luată.

„Cazurile București, Timișoara, Brașov, chiar Bacău – pot fi discutate aparte – și asta cu privire la alegerile locale, unde s-a luat decizia candidaturilor pe liste separate -, pentru că în toate aceste cazuri vorbim de administrații care nu au performat. Și atunci, dacă se consideră de către organizațiile locale PSD și PNL că pot merge pe candidaturi comune, e un lucru pe care noi la centru îl vom accepta.”, a declarat pentru expressdebanat.ro prim-vicepreședintele PSD, Sorin Grindeanu. Deputatul PSD de Timiș își menține, în același timp, afirmația potrivit căreia e exclus ca PSD să susțină și la Primăria Timișoara, și la CJ Timiș candidați de la PNL. 

Banner Forta Dreptei tm 1000x100 1000x100 (4)

Pentru 9 iunie, românii care merg la urne vor intra în cabine cu cinci buletine de vot: pentru europarlamentare, primari, consiliile locale, președinții de CJ și consiliile județene. Întrebat dacă există vreo îngrijorare în ceea ce privește numărul mare de buletine de vot cu care vor trebuie să opereze alegătorii, Sorin Grindeanu a invocat inteligența românilor: „Nu există nicio îngrijorare. E un electorat inteligent care nu va avea probleme în a deosebi lucrurile.”

În privința alegerilor prezidențiale, coaliția de guvernare a decis că vor avea loc în septembrie. Parlamentarele – în iarnă, una din datele înaintate fiind 8 decembrie.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/