Prim-vicepreședintele PSD le-a transmis primarului și viceprimarului să treacă peste orice orgolii și tensiuni și să facă echipă, ca nu cumva să le pară rău în 2024!
Între Felix Borcean și Bebe Pasere lucrurile merg bine și nu prea, iar asta nu mai e un secret pentru nimeni. Nici măcar pentru Sorin Grindeanu, care a intervenit între cei doi și le-a spus foarte clar ce au de făcut. „PSD la Caransebeș trebuie să fie o singură echipă. Da, Bebe a candidat pentru Pro România contra lui Felix în 2020, nu a câștigat alegerile, Felix a câștigat, dar Bebe a făcut un rezultat bun. De aici trebuie să se plece într-o singură echipă. Eu nu văd altă variantă, fiindcă dacă în 2024 avem abordări de tipul acesta s-ar putea să avem o surpriză, să câștige cei care în 2020 ne propuneau urmași la Primăria Caransebeș. Sunt convins că Felix și Bebe vor ști să facă echipă și vor lucra pentru binele orașului. La asta mă aștept și de la consilierii locali.”, a spus liderul social-democrat cu ocazia alegerii lui Felix Borcean președinte PSD Caransebeș.
Grindeanu i-a cerut lui Borcean să facă în așa fel încât toată lumea să fie mulțumită, să lege o echipă cu partenerii de la Pro România și PMP, pentru ca în 2024 victoria să fie categorică, lipsită de emoții. „Felix mi-a fost coleg de liceu, am încredere că va face o echipă din PSD Caransebeș, o echipă, nu două, nu trei, nu patru, nu cinci, una singură! Încrederea mea în el este mare. Îmi doresc să fac lucruri pentru orașul meu, pentru Caransebeș, așa că lui Felix și Bebe le rămâne responsabilitatea să îmi spună, așa cum mi-au spus de bazin, tot ceea ce cred că putem să facem pentru orașul nostru. Cu tot ce pot, voi ajuta! La următoarea conferință municipală vreau să mi se prezinte o echipă. Asta trebuie să se întâmple la Caransebeș, asta va trebui să se întâmple și la Reșița!”, a conchis prim-vicepreședintele PSD.