Sorin Frunzăverde, omul politic al anului

Anual, oameni de cultură, artisti plastici, jurnalisti, medici, sociologi, dar și politicieni din tară și din strainatate iau parte la începutul lunii iunie, la Craiova, la Premiile Academiei “Mihai Eminescu”. Evenimentul este organizat anual de Fundatia europeană și Academia Internațională “Mihai Eminescu”.

Anul acesta, premiul „omul politic al anului” a ajuns la Reșița, după ce vicepreședintele PNL la nivel național, Sorin Frunzăverde a fost premiat. Reamintim că în această primăvară, fostul lider democrat-liberal a demisionat din partid și s-a alăturat PNL, partid în care ocupă acum funcția de vicepreședinte la nivel național. Decizia sa, de a părăsi partidul aflat atunci la putere a dus la schimbarea Guvernului, pentru că liderul cărășean a fost urmat de toți parlamentarii din județ, care au luat aceeași decizie. De asemenea, doar 4 primari ai localităților din Caraș-Severin au mai rămas în PDL. Cei mai mulți dintre aceștia au demisionat și au trecut fie la PNL, fie la PSD.

Alte premii au fost acordate unor persoanlități din lumea artistică și culturală a lumii. Potrivit cvlpress.ro, în total, au fost acordate peste 20 de premii.

Premiul pentru poezie : Sreten Perovici din Muntenegru (vice-preşedinte al Academiei de Ştiinţe şi Arte din Muntenegru) şi Fernando Rendon din Columbia (fondator al revistei de poezie Promoteo în 1982, dar şi al Festivalului de Poezie de la Medellin).

Premiul pentru proză : Jose Eduardo de Grazi din Brazilia, medic oftalmolog, autor de povestiri, versuri, romane şi articole despre literatura braziliană, sud-americană şi italiană. A tradus şapte cărţi sin creaţia lui Pablo Neruda în portugheză, ca şi din opera unor poeţi italieni, cum ar fi Pascoli, Saba, Gaetano Longo.

Premiul pentru istorie şi critică literară: Rei Berroa, din SUA, redactor la Hispanic Cultural Rewieu coordonator al Maratonului Poetic Casa de la Luna precum şi al Bibliotecii Congresului din Washinthon.

Premiul pentru traducere: Attila F. Balzas, poet, traducător editor, născut la Târgul Mureş în 1954, trăieşte la Bratislava. A tradus în maghiară creaţia lui Lucian Blaga, Varujan Vosganian, Gabriel Chifu, Vasile Dan, Angela Baciu şi a întocmit diverse antologii de poezie şi proză.

Premiul pentru Jurnalism: Casa de Presă şi Editură „Libertatea ” (Serbia)instituţie culturală reprezentativă de promovare valorilor naţionale şi spirituale ale minorităţii româneşti din Serbia prin publicaţiile „Libertatea”, „Lumina” „Tinereţea” şi „Bucuria copiilor”.

Premiul pentru artă teatrală : Branislav Micunovic deţine în prezent funcţia de Ministru al Culturii din Muntenegru. Este regizor de teatru recunoscut pe plan european şi profesor la Facultatea de Artă Dramatică din Belgrad şi Cetnie.

Premiul pentru arte plastice: Pietro Campellone din Italia promovează pictura şi sculptura mondială şi Shogoro Nomura din Japonia studiază la Florenţa diverse specializări în arta tradiţională a ceramicii şi organizează expoziţii naţionale şi internaţionale cu lucrările sale. Este recunoscut, peste tot în lume, ca un mare specialist al ritualului ceaiului.

Premiul pentru cercetări istorice: prof.univ.dr. Sorin Liviu Damean, director al Departamentului de Istorie şi Relaţii Internaţionale de la Universitatea din Craiova, expert evaluator CNCSIS, expert evaluator ARACIS, membru în Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare. A publicat 20 de volume de specialitate, peste 75 de studii şi articole ştiinţifice şi a prezentat 80 de comunicări la diverse simpozioane naţionale şi internaţionale.

Premiul pentru Ştiinţă: Maruzio Seracini din Italia, pionier în domeniul diagnosticării bunurilor culturale, a fondat în 1977 primul centru pentru diagnosticarea şi autentificarea operelor de artă. A studiat peste 2500 de opere de artă şi edificii istorice.

Premiul pentru Sociologie: Adrian- Cosmin Basarabă, membru în Registru Naţional de Evaluatori, evaluator pentru domeniul sociologie al Agenţiei de Credite şi Burse de Studii, şef al Catedrei de Politologie din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Politice de la Universitatea de Vest din Timişoara.

Premiul pentru ştiinţe juridice: Dan Ştefan Spânu, judecător la Judecătoria Craiova (1986-1993), ulterior preşedinte al acestei instituţii, judecător la Tribunalul Dolj (1998-2000) şi la Curtea de Apel Craiova. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Magistraţilor din România a publicat mai multe cărţi şi manuale de drept şi a participat la numeroase simpozioane, colocvii, seminarii de specialitate în ţară şi în străinătate.

Premiul pentru medicină: Ion Georgescu, absolvent al Facultăţii de Medicină din Craiova, promoţia 1977, a fost director al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, decan al Facultăţii de Medicină Generală şi prorector al UMF Craiova. Este preşedinte al Societăţii Române de Chirurgie de Urgenţă şi Traumatologie, precum şi preşedinte de onoare al Societăţii Sârbe de Chirurgie.

Premiul pentru cercetări în domeniul oncologiei : Dan Lungulescu, membru al Societăţii Europene de Oncologie Medicală (2008), autor a peste 50 de lucrări, a făcut cercetări pentru identificarea factorilor de risc asupra dinamicii cancerului, obţinând rezultate spectaculoase.

Premiul pentru management cultural internaţional: Elizabeta Kanceska- Milevska- ministru al Culturii din fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei.

Premiul pentru management cultural : Lucian Dindirică – director al Bibliotecii Judeţene „Alexandru şi Aristia Aman” din Craiova.

Premiul pentru excelenţă culturală : Paul Tudor- preşedintele Besta Group SA din Bucureşti, al Consiliului Comun de Afaceri Româno-Ucrainean, al Federaţiei Române de Tir cu Arcul, vice-preşedinte al Camerei de Comerţ Româno- Rusă şi al Camerei de Comerţ Româno- Ucrainiene.

Premiul pentru promovarea folclorului românesc : Nicolae Furdui- Iancu, interpret de folclor din Ardeal.

Premiul pentru promovarea valorilor democratice în Republica Moldova : Victor Osipov deputat în Parlament din partea Alianţei Moldova Noastră (2009) şi vicepriministru al Republicii Moldova în 2009.