„E nevoie de fraternitate în toată România!”

Județul Caraș-Severin are, în mod oficial, un număr de zece parlamentari care să reprezinte, la București, interesele cărășenilor în următorii patru ani. Astăzi a avut loc, în sala de ședințe a Consiliului Județean, ceremonia de înmânare oficială a certificatelor doveditoare parlamentarilor aleși.

După ce duminică au avut loc alegerile parlamentare, prin care fiecare cetățean și-a ales cine să îl reprezinte în Parlamentul României în următorii patru ani, astăzi a avut loc și numirea oficială a celor care au ieșit învingători din această cursă electorală. Rustin Ciasc, președintele Biroului Electoral Județean, a fost cel care a condos întâlnirea de astăzi și le-a înmânat celor zece aleși certificatele de parlamentari.

Prefectul județului Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu a ținut să mulțumească, în cadrul ceremoniei de astăzi, tuturor celor implicați în procesul electoral care tocmai s-a încheiat, și nu numai.

„Iată că s-a finalizat și acest ultim proces electoral din acest an. Aș vrea să le mulțumesc  și cetățenilor pentru că s-au prezentat la vot. Am avut un procent de prezență comparabil cu cel de acum patru ani, deși acum condițiile meteo au fost net diferite. Până la urmă câștigătorii acestui scrutin au fost cărășenii. Datorită votului lor, județul Caraș-Severin are zece reprezentanți în Parlamentul României”, a declarat Silviu Hurduzeu.

Singurul absent din această zi a fost deputatul Ion Mocioalcă, dar se pare că a fost o absență motivată. Ceilalți nouă parlamentari care vor reprezenta de acum județul Caraș-Severin au ținut câte un mic discurs, sub noua lor calitate.

„Sunt, poate cel mai tânăr dintre parlamentari, sunt un profesor care a intrat în politică mai târziu. Aș vrea însă, ca de câte ori mă întorc de la Parlament să aduc vești bune pentru cărășeni și vreau să repunem Reșița pe hartă, pentru că Reșița totuși există”, a declarat deputatul Ioan Benga

„Este un moment istoric pentru Caraș-Severin. Așa cum ne-am propus, am obținut șapte din șapte. Nu ne vom mai întâlni cu acest rezultat și de aceea cred că vom face, împreună cu ceilalți colegi aleși prin redistribuire, o treabă bună în Parlament și vom reuși să aducem Banatul acolo unde merită, adică în frunte”, a ținut să precizeze deputatul Ion Tabugan

„Vreau să vă spun că sunt extrem de onorat să mă aflu în această postură, am reușit doar cu ajutorul celor care m-au votat. Eu nu am făcut nici o proisiune pe perioada campaniei, dar cu siguranță voi reprezenta cu cinste și onoare reșițenii și cărășenii mei în Parlament”, a spus astăzi deputatul Valentin Blănariu

„Noi suntem câștigătorii unei competiții politice. Apreciez că această competiție a fost una decentă și aș vrea să stabilim aici și acum că acea competiție dintre noi s-a încheiat, noi mergem la București ca echipă de parlamentari a județului Caraș-Severin. Vă rog să aveți încredere că vom face ceea ce dumneavoastră ne veți transmite și ceea ce credem de cuviință pentru județul nostru”, le-a transmis senatorul Iosif Secășan cărășenilor.

„Pentru că sunt singura doamnă parlamentar din județ, aș vrea să le spun tuturor alegătorilor că îi voi reprezenta așa cum trebuie pe toți cei care m-au ales și sunt convinsă că vom reuși să facem ceea ce ne-am propus”, a declarat deputatul Valeria Schelean

„Iată-mă și pe mine în acest corp de elită al județului Caraș-Severin, în grupul parlamentarilor județului. Mulțumesc cărășenilor care m-au votat și mi-au dat acest prilej. Mă bucur și sper ca din acest moment, la București să fim o echipă când vine vorba despre interesele județului nostru”, a spus senatorul Ion Purec.

„Aș vrea să le mulțumesc tuturor locuitorilor județului, și celor care ne-au votat, și celor care nu ne-au votat și să le urez multă sănătate, împliniri și un an nou fericit”, a fost mesajul transmis de senatorul Aurel Duruț tuturor cetățenilor din Caraș-Severin.

„Vreau să mulțumesc conducerii USL-ului că mi-a acordat onoarea de a candida pentru un post de deputat, mulțumesc întregii echipe de campanie și oamenilor care au ieșit la vot și sunt sigur că, împreună cu ceilalți colegi, vom face o echipă pentru Caraș-Severin”, a declarat cu această ocazie deputatul Laurențiu Tocuț

„Cu siguranță această echipă a dat dovadă de maturitate politică de excepție, ceea ce rezultă din modul de manifestare a noastră, a tuturor puterilor politice în această campanie care a dovedit că lupta politică este, de fapt, o competiție. Cred că acest vot care l-am primit ne-a bucurat până acum, dar de acum ne obligă”, a încheiat șirul discursurilor deputatul Valentin Rusu.

Ceremonia nu se putea încheia însă fără ca președintele Consiliului Județean să nu le transmită un mesaj noilor parlamentari aleși.

Vă rog să-mi permiteți, ținând cont de faptul că sunt de multă vreme în această sală, să spun că aceasta este cu adevărat o adunare la care s-au spus foarte multe lucruri de conținut, importante, un angajament pentru Caraș-Severin. Cred că și domnul Purec, domnul Blănariu, doamna Schelean sunt un câștig. Eu cred că trebuie felicitate în egală măsură grupările politice care intră în Parlamentul Rimâniei. O să îmi permit să reiau un discurs care eu cred că marchează acest an de destin, început, într-adevăr, cu un an înainte, dar finalizat în primăvara acestui an. Știți că a existat Primăvara de la Praga, iată că a existat și Primăvara de la Reșița. Spun asta pentru că anul de destin este un an care trebuie să reprezinte reabilitarea Parlamentului, ca instituție fundamentală a democrației, trimisă intenționat în derizoriu. Reabilitarea Parlamentului va începe cu cei aleși acum. Anul 2012 este un an de cumpănă, de schimbare și se va vedea prin ceea ce va însemna Parlamentul ce va sa vie datorită dumneavoastră. Vreau să închei spunându-vă ceva ce André Malraux a pus în gura unui personaj de-al său: „contrarul umilinței și a morții nu este libertatea, ci fraternitatea”. Haideți, e nevoie de fraternitate în toată România asta!”, a declarat Sorin Frunzăverde.

Comments

  1. SUNTomulDErandSImieIMIpasa says:

    doua persoane au reusit sa smulga doua randuri de apauze..Valeria Schelean si Valentin Blanariu…din pacate rusine celor din staful Valeriei,care-au lasat-o singura acolo intre diavolii uselisti…dar lasa Valeria,te adoptam noi PP-DD-istii…nu lasam o femeie frumoasa si atragatoare in ghearele uselistilor…si ne spunea Iosif Secasan,,NOI SUNTEM CASTIGATORII” …si ne mai spuen domnia sa ca…,,Vă rog să aveți încredere că vom face ceea ce dumneavoastră ne veți transmite…”…poi intrebarea mea…pana acuma ce dracu ati facut de ne-ati adus in starea asta? parca domnul frunzaverde a fost 6 luni ministrul turismului,vreo 5-6 luni al armatei…mai stie dracu cate luni pe la mediu…IN CE TZARA TRAIM FRATILOR? cum sa mai am eu incredere in voi domnilor uselisti?adevarat ca-s PP-DD-ist declarat dar oare de ce? stiu sigur ca si Valentin Blanariu dar si Ion Simeon Purec is dispusi sa faca echipa pentru caraseni impreuna cu ceilalti alesi uselisti ,dar oare sa mai am eu incredere in cuvantul astora care 23 de ani ne-au adus la sapa de cauciuc? scriu asta pt ca SUNT OMUL DE RAND SI MIE-MI PASA…dar oare voua uselistilor va pasa?

  2. SUNTomulDErandSImieIMIpasa says:

    – ministrul al Mediului (1997-1998)
    – ministrul al Turismului (1998- 1998)
    – ministrul al Apararii Nationale (martie-decembrie 2000; 2006-2007)
    asta scrie in CV-ul lui Sorin Frunzaverde…
    intrebare:Domnule frunzaverde…ai pus turismul carasan pe butuci tocmai in perioada in care erai matale ministru?.raspund eu…DA…
    intrebare:ai pus IMR-ul in cap pe vremea in care erai matale ministru?raspund eu…DA…
    despre ce fraternitate vrei sa ne explici noua carasenilor?
    sper ca nu despre pamanturile din zona Zorlentului pentru care-tzi iei matale fonduri…
    ca n-au curaj fetele din eXpress…si nici cocosatzii din argument…deh,alta poveste…sau crezi matale ca nu se sparg taximetristii din oras si spun in gura mare cat le dai pe-o cursa de la Camera de Comert pana jos la matale in Lunca?
    sunt intrebari fara raspunsuri…

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/