„Opțiunea mea diferă de cea a conducerii PDL”

Prim-vicepreședintele PDL a confirmat miercuri faptul că va candida pe listele PNL, din partea USL, la alegerile locale din 10 iunie. Acesta s-a declarat dezamăgit de stadiul în care a ajuns partidul din care face parte încă. A precizat că dacă cei din conducere l-ar fi ascultat, PDL nu ar fi ajuns unde este astăzi.

Sorin Frunzăverde a început conferința de presă astăzi cu afirmațiile pe care le-a făcut încă din data de 24 noiembrie 2010.  „Am făcut atunci mai multe afirmații în legătură cu provocările pe care PDL le avea de suportat atunci. Nu erau cele ale alegerilor interne, la vremea respectivă. Principalele probleme au fost haosul administrativ, statul polițienesc, care sufocă economic orice comunitate și, practic, și România, și vrajba politică”, a declarat astăzi, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Sorin Frunzăverde. Acesta a adăugat că acestea sunt principalele  motive care au dus la sărăcirea populației. „Am spus acest lucru atunci și l-am repetat de 46 de ori. În 45 de întâlniri pe care le-am avut în județe și sectoarele din București în timpul campaniei electorale interne și a 46-a oară la Convenția Partidului. Din nefericire însă, și n-o să fac niciun reproș astăzi nimănui, se pare că opțiunea mea diferă de cea a celorlați membri sau a unor membri din conducerea PDL. Deși am insistat să elaborăm un buget descentralizat, nu s-a întâmplat deloc acest lucru, mă refer la cel pe 2012. Deși am solicitat în permanență descentralizarea resursei financiare și cea a celei administrative, nu s-a întâmplat acest lucru. Opțiunea pe care eu și colegii mei o avem din punct de vedere al dezvoltării României, de care suntem responsabili, diferă de opțiunea conducerii PDL”, a declarat astăzi, Sorin Frunzăverde.

Acesta a mai adăugat că încă mai crede într-o Românie normală, în reabilitarea imaginii Parlamentului, și că nu are intenția de a destructura Partidul Democrat Liberal. De asemenea, președintele Consiliului Județean a mai spus că nu le va impune primarilor să părăsească PDL, ci sunt liberi să candideze la alegeri, așa cum consideră fiecare dintre ei. În ce îi privește pe cei trei parlamentari, aceștia îl vor urma și vor părăsi PDL.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/