Sorin Blejnar, fostul şef al Fiscului, în spatele șmenului de 60 de milioane de euro de la UCM Reșița?!

Afirmaţia aparţine jurnaliştilor de la România TV, după ce procurorii anticorupţie au arătat în propunerea de arestare preventivă a lui Sorin Blejnar că acesta folosea ca paravan companii cu acţionariat arab.

„Din raport mai rezultă că suma de 13.172.520 lei, reprezentând un procent de 20,46% din valoarea totală achitată de ANAF, în virtutea celor două contracte, a fost redirecționată prin conturile bancare ale unor firme folosite în efectuarea de tranzacții de tip evazionist, în virtutea unor documente fiscale cu un conținut nereal, scopul final al acestor procedee și manopere fiind acela de a retrage sumele de bani în numerar, în acest sens fiind folosit un lanț de societăți comerciale tip fantomă, (…) toate din București, ai căror asociați, de regulă, sunt cetățeni arabi, în anumite cazuri aceștia fiind cooptați în firmă după data redirecționării sau retragerii sumelor de bani în cauză”, se arată în referatul DNA.

Concret, Blejnar este acuzat că ar fi luat 13 milioane de lei mită, iar pentru a ascunde manevrele, procurorii spun că au fost folosite mai multe firme fantomă cu asociaţi cetăţeni arabi.

gif card de energie dacus 1000x100

Nu este prima dată când numele lui Sorin Blejnar este legat de afaceri cu cetăţeni arabi. Fostul şef al ANAF l-ar fi susţinut în nenumărate rânduri pe Said Baaklini, un om de afaceri controversat, anchetat pentru returnări ilegale de TVA, de 60 milioane de euro”, spun jurnaliştii de la România TV.

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/