Soluții pentru îndepărtarea ciorilor din zona centrală a Caransebeșului

Frigul nu sperie ciorile care au împânzit municipiul Caransebeș, o problemă deloc actuală pentru administrația publică locală.

Dacă până acum s-au tot încercat acțiuni de distrugere a cuiburilor cu vânători, cu alpiniști utilitari, s-au toaletat platanii seculari în parcul General „Ion Dragalina”, acum, la solicitarea cetățenilor municipiului, viceprimarul Bebe Pasere se gândește să achiziționeze aparate care, pe bază de sunet, să sperie păsările, care pe lângă gălăgia făcută, lasă o mizerie de nedescris pe tot mobilierul stradal: bănci, coșuri de gunoi, ornamentele luminoase, statui.

O să mă interesez și la alte primării, care se confruntă cu aceeași problemă, dacă aceste aparate cu ultrasunete pentru alungat păsări, care se pare că ar fi eficiente, le-a ajutat să scape de ciori. Aceste dispozitive ar ține la distanță păsările de zona unde sunt amplasate. Până atunci, săptămâna viitoare angajații de la SPIR o să curețe din nou mobilierul stradal de mizeria lăsată de ciori.”, ne-a declarat viceprimarul Bebe Pasere.

Această acțiune de curățenie din zona centrală, unde păsările lasă cea mai mare mizerie, se efectuează periodic, ultima de acest gen fiind efectuată în luna septembrie, înainte de alegerile locale.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/