Soluție pentru ca bolnavii din Timișoara să nu stea în frig: cumpărarea de centrale termice pe gaz

Nicolae Robu le dă sfaturi celor aflați la conducerea Primăriei Timișoara, astfel încât bolnavii din spitale să nu aibă de suferit din cauza frigului. Astfel, Robu spune că este nevoie de cumpărarea de centrale termice pe gaz pentru unitățile medicale.

Primăria Timișoara ar trebui să aloce banii necesari astfel încât să doteze spitalele din oraș cu centrale termice pe gaz. Aceasta este propunerea făcută de Nicolae Robu, fostul edil al Timișoarei, pentru ca pacienții din unitățile medicale să nu aibă de suferit din cauza frigului.

În situații excepționale, se impun măsuri excepționale! Având în vedere situația creată în Timișoara în privința termoficării, precum și perspectivele pe termen mediu, din păcate, deloc luminoase, consider că se impune alocarea imediată de bani de la bugetul local pentru instalarea de centrale termice pe gaz proprii, la toate clădirile spitalicești unde managerii spitalelor consideră situația critică! Investiția este absolut la îndemâna primăriei – primăria încasează minimum 42-45 milioane lei pe lună!- și ea trebuie să fie o prioritate absolută”, a explicat Nicolae Robu.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Fostul edil a mai precizat că o astfel de centrală termică costă sub un milion de lei, iar dacă Primăria Timișoara nu va asigura căldură spitalelor, viața bolnavilor va fi pusă în pericol.

Altfel, vor muri oameni cu zile, vor fi puse în pericol vieți de copilași, inclusiv nou-născuți! Chiar nu e de joacă! Din fericire, la Spitalul “Victor Babeș” se funcționează cu centrală proprie. Mai există centrală proprie și la Maternitatea Odobescu, dar nu știu dacă e funcțională sau funcționabilă. Investiția ar fi utilă și postcriză! Propunerea se impune cu atât mai mult cu cât iată, nimeni nu vrea să semneze contract cu Colterm-ul adus în insolvență de dl Fritz, cu 240 milioane lei datorii create în 1 an de mandat Fritz! Dl Fritz nu are niciun pic de credibilitate! Noroc cu ministrul Energiei, Virgil Popescu, că s-a implicat și a făcut să avem un pic de gaz -pe regim de avarie, că atât a putut obține- până luni! Dă bani spitalelor pentru centrale proprii, d-le Fritz! Încasezi 42-45 de milioane lei lună de lună, lasă-ți ONG-urile clientelare o vreme și dă banii la spitale! O centrală costă sub 1 milion lei!”, a subliniat Nicolae Robu.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/