Şoferii prinşi fără rovinietă pot scăpa nesancţionaţi. Legal!

Președintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, legea prin care șoferii care circulă fără rovinietă nu vor putea fi sancţionaţi în intervalul cuprins de la data săvârşirii contravenţiei şi până la data comunicării acesteia, iar amenda se prescrie dacă şoferul nu e informat timp de 4 luni, informează Mediafax.

Legea pentru modificarea şi completarea art. 9 din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România a fost adoptat de Camera Deputaților în 6 februarie.

„Camera Deputaţilor, în calitate de cameră decizională, a adoptat azi (6 februarie – n.r.) cu unanimitate de voturi un proiect de lege care modifică Ordonanţa 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţelele de drumuri naţionale din România. Modificarea legislativă se impunea având în vedere că norma nu era suficient de clară, instanţele interpretând în mod diferit situaţii reclamate de mulţi cetăţeni în cazul amenzilor aplicate în mod repetate în lipsa rovinietei”, a declarat deputatul PNL Lucian Bode.

În forma adoptată se arată că şoferii nu mai pot fi sancţionaţi în intervalul cuprins de la data săvârşirii contravenţiei şi până la data comunicării acesteia. Totodată, apar modificări şi în ceea ce priveşte prescrierea sancţiunii.

„Aplicarea sancţiunii se prescrie în termen de patru luni de la data săvârşirii faptei, procesul verbal de constatare a contravenţiei se transmite obligatoriu în două luni de la data aplicării contravenţiei, iar intervalul de la data săvârşirii contravenţiei până la data comunicării procesului verbal nu se mai poate aplica altă sancţiune”, potrivit Mediafax. De asemenea, procesul verbal nu mai trebuie să fie însoţit de fotografii doveditoare.

Legea intră în vigoare la şase luni de la publicarea în Monitorul Oficial.

Sursă foto: gds.ro.


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/