Șoferii le-au bifat pe toate! Droguri, alcool, numere false și fără permis

control al polițiștilor în trafic
casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Polițiștii cărășeni au depistat din nou o paletă largă de nereguli comise de șoferii care au circulat pe drumurile din județ. În total, au aplicat peste 460 de sancțiuni și au constatat 15 infracțiuni.

În perioada 3-5 noiembrie, polițiștii cărășeni au acționat pe raza întregului județ pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, aplicând peste 460 de sancțiuni contravenționale participanților la trafic ce au încălcat normele rutiere în vigoare. Ca măsură complementară, au fost reținute 29 de permise de conducere și retrase 13 certificate de înmatriculare.

Pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat 462 de sancțiuni contravenționale, dintre care 172 pentru nerespectarea limitelor legale de viteză impuse pe anumite tronsoane de drum. De asemenea, 22 de pietoni și 27 de bicicliști care au încălcat normele rutiere au fost sancționați cu amendă sau avertisment.

16 conducători auto care nu au respectat regulile privind depășirea și alți 5 care au depășit viteza legală cu peste 50 km/h au fost sancționați contravențional, concomitent cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Totodată, au fost constatate 15 infracțiuni la regimul rutier, dintre care 7 privind conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și refuz de prelevare de mostre biologice în vederea determinării concentrației de alcool sau alte substanțe în organism.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Droguri, alcool, numere false și fără permis

În noaptea de 4 spre 5 noiembrie, la ora 23.30, polițiști de la Poliția Orașului Oravița au oprit pentru control, pe strada Răchitova, un autoturism condus de un bărbat de 30 de ani, cu privire la care, fiind testat cu aparatul din dotare, au rezultat suspiciuni rezonabile despre faptul că s-ar fi aflat sub influența substanțelor psihoactive. Bărbatul a fost condus la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice, iar polițiștii continuă cercetările în cadrul dosarului penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența substanțelor psihoactive.

În aceeași noapte, la ora 00.30, polițiști de la Secția 5 Poliție Rurală Bocșa au oprit pentru control, în localitatea Valeapai, un autoturism condus de o femeie de 54 de ani, din municipiul București. La verificarea documentelor, polițiștii au stabilit că femeia avea dreptul de a conduce autovehicule suspendat, iar plăcuțele cu numerele de înmatriculare ale autoturismului condus de aceasta figurau atribuite unui alt autoturism, autoturismul în cauză fiind neînmatriculat. Polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, conducerea unui autovehicul neînmatriculat și conducerea unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare.

Sâmbătă, la ora 21.40, polițiști de la Poliția Orașului Anina au oprit pentru control, pe strada Uzinei, un autoturism condus de un tânăr de 26 de ani. Pasageri în autoturismul respectiv erau 3 tineri, de 15, 20 și 21 de ani. În interiorul mașinii au fost găsite și ridicate o țigaretă confecționată artizanal, conținând materie vegetală de culoare verde-oliv, un rest de țigaretă din același tip, ars, precum și o rolă cu foițe și filtre folosite la confecționarea țigaretelor. Conducătorul auto a fost testat cu privire la consumul de substanțe psihoactive, rezultatul fiind negativ. Toate materialele ridicate au fost predate structurilor competente, pentru continuarea cercetărilor.

În data de 4 noiembrie, la ora 18.00, polițiști de la Poliția Municipiului Reșița au depistat pe strada Scorușului, un tânăr de 18 ani care conducea un motociclu neînmatriculat, fără a deține permis de conducere, iar la testarea cu aparatul etilotest, acesta avea o alcoolemie de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărul a fost condus la spital pentru prelevarea mostrelor biologice, iar acesta a refuzat să-i fie recoltate probele. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, conducerea unui autovehicul neînmatriculat și refuzul de la prelevarea mostrelor biologice.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/