În ultimele trei zile, polițiștii cărășeni au descoperit în trafic mai mulți șoferi care s-au urcat la volan după ce au consumat alcool sau droguri.
Polițiștii rutieri și cei cu atribuții pe linie de poliție rutieră au acționat pe raza întregului județ, în perioada 29 septembrie – 1 octombrie, în vederea prevenirii și combaterii principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, aplicând aproape 500 de sancțiuni contravenționale celor care au încălcat normele rutiere în vigoare. Ca măsură complementară, au fost reținute 26 de permise de conducere și au fost retrase 25 certificate de înmatriculare.
Astfel, pentru abaterile constatate în perioada menționată, polițiștii au aplicat 482 de sancțiuni contravenționale, dintre care 185 pentru nerespectarea limitelor legale de viteză impuse pe anumite tronsoane de drum. Totodată, 20 de bicicliști și 17 pietoni au depistați în timp ce încălcau prevederile legale, fiind sancționați contravențional.
De asemenea, au fost constatate 8 infracțiuni la regimul rutier, 3 privind conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului și a substanțelor psihoactive, 4 privind conducerea unui autovehicul de către o persoană care nu deține permis de conducere și una privind conducerea unui autovehicul neînmatriculat în circulație.
Sâmbătă, 30 septembrie, la ora 00.15, polițiști de la Biroul Rutier Reșița au oprit pentru control, pe B-dul Republicii, un autoturism condus de un bărbat de 25 de ani, care a fost testat cu aparatul din dotare, rezultatul testării fiind pozitiv pentru una dintre substanțele psihoactive. Bărbatul a fost condus la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice, iar polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările.
Azi-noapte, la ora 01.06, polițiști de la Biroul Drumuri Naționale și Europene au oprit pentru control, pe DN 6, în afara localității Armeniș, un autoturism condus de un bărbat de 33 de ani, din comună, care a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Tot în cursul nopții, la ora 00.25, polițiști de la Poliția Orașului Oravița au depistat pe DC 64, în localitatea Broșteni, un autoturism condus de un bărbat de 36 de ani, din Oravița, care, la testarea alcooltest, avea o alcoolemie de 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ambii bărbați au fost conduși la spital pentru a li se preleva mostre biologice, iar polițiștii continuă cercetările în cadrul dosarelor penale întocmite.