Un șofer a fost rănit, joi, după ce a intrat cu mașina într-un TIR lângă Timișoara. A fost nevoie de intervenția pompierilor de la descarcerare.
Accidentul a avut loc pe DJ692, între localitățile Moșnița Nouă și Albina. Martorii au chemat imediat salvatorii.
„În urma evenimentului, conducătorul autoturismului a rămas încarcerat. Acesta a fost descarcat și predat ambulanței în stare conștientă și cooperantă, ulterior fiind transportat la spital”, a trasmis ISU Timiș.
În accident a mai fost implicată și o autoutilitară. Ceilalți doi conducători nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Polițiștii au stabilit cum s-a produs accidentul și ne-au remis comunicatul de mai jos.
„Un bărbat, în vârstă de 28 de ani, a condus un autoturism pe DJ 692 dinspre localitatea Moșnița Nouă înspre Albina, iar la un moment dat a intrat în coliziune cu un autotren condus de către un bărbat, în vârstă de 60 de ani, care se deplasa pe sensul opus de mers, ulterior acesta din urmă fiind lovit din spate de o autoutilitară condusă de către un bărbat de 26 de ani.”