Societatea civilă vrea dezbateri publice

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Coaliția 52 este un grup format din reprezentanți ai societății civile, care vor să schimbe legea care se referă la transparența decizională de la nivel central și european. Oamenii spun că în forma actuală, aceasta nu prevede sancțiuni, astfel că vor să îndrepte acest lucru, în favoarea cetățenilor.

Pe lângă intenția de a schimba legea, Coaliția 52 a făcut și un studiu în țară, ca să vadă în ce măsură instituțiile răspund la solicitări și respectă prevederile legale. Rezultatele arată că autoritățile sunt interesate de opinia societății numai la nivel de declarații. „Din 15 ministere, doar trei au răspuns solicitării. În ceea ce privește consiliile județene din țară, 47 la sută dintre acestea nu respectă legea. Când vine vorba despre primăriile din orașele reședință de județ, 31 la sută au răspuns pozitiv”, a spus astăzi Marian Apostol, membru al Coaliției 52 la Reșița.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Cum au reacționat autoritățile din Caraș
În ceea ce privește Consiliul Județean Caraș-Severin, acesta a răspuns după ce s-a depus o plângere de membrii Coaliției. Primăria Reșița nu a reacționat nici după plângere, însă este încă în termen și mai poate răspunde la întrebările adresate pe Legea privind transparența din instituțiile publice locale și centrale. Membrul Coaliției 52, Marian Apostol spune că, la nivel local și județean, este nevoie de mai multă colaborare cu oamenii, dar și de organizarea unor dezabateri publice pe temele importante care îi privesc. „De exemplu, concesionarea serviciului de parcare nu ar fi trebuit aprobată fără o dezbatere în prealabil. Un alt exemplu de proiect de hotărâre, județean de această dată, este cel privind bugetul. Reșița a fost privată de banii repartizați din taxa pe TVA”, a adăugat Marian Apostol.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/