Societatea civilă, în Parlamentul României!

Preşedintele Federaţiei  „Solidaritatea Sanitară”, Viorel Rotilă, consideră că reforma statului, la care preşedintele Băsescu a tot făcut referire în apariţiile sale publice, a început odată cu ieșirea oamenilor în stradă.
Reforma clasei politice poate fi făcută prin îmbunătățirea reprezentării cetățenilor și introducerea în organul legislativ a unor mecanisme ce garantează reprezentarea directă și continuă a majorității cetățenilor, crede Rotilă. „Considerăm că este oportună modificarea structurii Parlamentului prin introducerea reprezentanților societății civile ca parlamentari alături de cei aleși din rândurile partidelor politice. Credem că optim ar fi ca 20 la sută dintre parlamentari să fie aleși din rândul societății civile, la propunerea organizațiilor. Reprezentanții societății civile ar trebui să fie aleși în mod liber  de cei pe care-i reprezintă și nu desemnați de către organizații, pentru a respecta principiul simetriei în construcția Parlamentului”, susţine Viorel Rotilă. Viitorii parlamentari aleşi din rândul societății civile ar trebui să reprezinte ONG-urile, sindicatele, patronatul, organismele profesionale și alte structuri organizate ale societății civile.
Liderul Federaţiei „Solidaritatea Sanitară” este convins că această soluție poate conduce la depășirea crizei de reprezentare prin care trece România, acordând românilor o garanție suplimentară că puterea aparține poporului. „Solicităm membrilor Parlamentului și tuturor partidelor politice să pună în dezbatere publică această idee, ca parte a strategiei de reformă a instituțiilor statului, inițiind totodată procedurile legale de modificare a Constituției și legislației subsecvente. Cerem domnului Președinte Traian Băsescu să-și dovedească interesul pentru reforma statului și a clasei politice prin susținerea acestei inițiative, aceasta fiind ocazia reclădirii încrederii societății civile în instituția Președintelui”, mai spune Rotilă.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/