Ecologizarea Moldomin, răspunderea investitorilor

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Comisarii Gărzii Naționale de Mediu care au inspectat iazurile de decantare de la Moldomin în ultimele două zile au ajuns la o concluzie mai puțin favorabilă turismului din Serbia și locuitorilor din Clisura Dunării. Asta pentru că, statul nu poate interveni, iar singura scăpare ar fi elvețienii de la Mineco, și aceștia condiționați de intabulările de terenuri.

Procurorii anticorupţie au dispus trimiterea în judecată a vicepreședintelui Curții de Apel Timișoara, Cătălin Şerban, şi a celor care au legătură cu şpaga de 50.000 de euro dată pentru aranjarea unor procese legate de falimentul SC Moldomin Moldova Nouă. În timp ce aceștia încearcă să își dovedească nevinovăția, societatea de pe malul fluviului Dunărea „otrăvește” în continuare aerul locuitorilor din Clisură, dar și pe cel al turiștilor care aplează la complexul turistic din Serbia.

Ca să își demonstreze interesul pentru problemele oamenilor, reprezentanții de la centru au trimis o delegație formată din doi comisari, care ar urma să dea soluții pentru problema poluării. În urma unei lungi analize, concluzia la care au ajuns este că cel mai periculos și mai toxic iaz este Tăușani. De asemenea, aceștia au mai adăugat că singura salvare ar fi elvețienii de la Mineco. „Singura variantă ar fi ca firma să cumpere uzina, însă la acest moment, Moldomin trebuie să rezolve problema intabulării terenurilor pentru ca societatea să poată fi vândută”, a spus Marius Cârpean, comisarul-șef al Gărzii de Mediu Caraș-Severin.

promovare banner maxagro

Astfel că, acum, soarta Moldomin stă în mâinile directorului Iacob Chișărău, care trebuie să rezolve problema intabulării suprafețelor societății. Partea proastă a lucrurilor este că în cazul în care situația rămâne la fel, iar Uniunea Europeană vine cu controale peste societate, atunci amenzile pe care statul român riscă să le ia sunt de cinci ori mai mari decât valoarea ecologizării. La momentul actual, curățarea zonelor toxice s-ar ridica la circa 12 milioane de euro.

 

STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/