Aleșii locali ai Reșiței au decis astăzi în ședință extraordinară să predea amplasamentul cinematografului CNI. În acest fel,se mai face un pas care pregătește obiectivul pentru modernizare. Asta, pentru că suma de care este nevoie e una foarte mare, iar administrația nu dispune de fonduri suficiente.
Pe ordinea de zi au fost cuprinse două proiecte de hotărâre, iar unul dintre acestea a vizat predarea către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, prin Compania Naţională de Investiţii, a Cinematografului „Dacia”.
În acest fel, explică reprezentanții Biroului de Presă al administrației locale, se asigură condiţiile necesare pentru începerea lucrărilor de modernizare.
Proiectul „Reabilitare şi modernizare Cinematograf Dacia, Municipiul Reşiţa, jud. Caraş-Severin” se ridică la 20 de milioane de lei, iar primăria municipiului nu dispune de acești bani. Decizia luată astăzi de consilierii locali vine după ce la nivel de CNI s-a solicitat acest lucru, ca să poată aloca fonduri.
Deocamdată există doar promisiuni pe această temă, astfel că s-a avansat o dată oficială la care să înceapă lucrările.
Deci au cheltuit o gramada de bani ca sa modernizeze scaunele in cinematograf si acum fac totul praf ca sa compartimenteze o sala perfecta. Se va calca lumea in picioare in salile mici, iar in cea mare va bate vantul. Doar un tembel putea avea ideea geniala de a face praf ecranul gigantic pe care il avem si impartirea in ecrane de plasma. In ritmul asta ne uitam acasa la filme.Tipic romanesc…cand ceva merge….fa-l praf!