Noul primar al Reșiței își pune tot mai des mâinile în cap! De la o zi la alta descoperă tot mai multe afaceri murdare și contracte dezavantajoase pentru bugetul public, dar care i-au îmbogățit pe băieții deștepți agreați de fostul edil, Mihai Stepanescu, astăzi, în pușcărie!
Un exemplu de contract care îl nemulțumește pe primarul Nelu Popa este cel pe care municipalitatea l-a semnat cu compania RCS&RDS, în ianuarie 2012, având ca obiect instalarea fibrei optice pe stâlpii de tramvai din municipiu. Pe o suprafață de 11.200 metri liniari. Chiria la care societatea s-a obligat față de municipalitate este ridicol de mică, 0,8 lei/ml/an! Adică, 8.960 lei/an! De ce atât de puțin?! Gurile rele vorbesc despre o compensație, despre intrarea pe rețeaua de cablu a postului de televiziune la care Stepanescu era perceput drept “omul din umbră”, dar cel puțin deocamdată sunt doar bârfe.
Faptul că această afacere poate fi catalogată de fapt un șmen este susținut, printre altele, de contractul de asociere dintre municipalitate și societatea Terra Sat Comp, în 2000, pe vremea primarului Mircea Popa. Atunci s-a încheiat pentru aceleași servicii un contract pe zece ani, din care Reșița a obținut infinit mai mult. În primul rând, a primit la postul local de televiziune de la acea vreme un timp de emisie de două ore pe săptămână, pentru informarea cetățenilor. Totodată, societatea a pus la dispoziția Primăriei și instituțiilor din subordine servicii de Internet și supraveghere electronică. Mircea Popa a cerut și înlesnirea transmiterii de date privind circulația rutieră. Mai exact, semaforizare și supraveghere video a circulației rutiere! În plus, Consiliul Local Reșița a primit 2,5 la sută din veniturile obținute ca exploatare a rețelei. Dar nu mai puțin de 30.000 de dolari anual!
„Este extraordinar ce s-a întâmplat până acum. De bine, de rău, RCS&RDS a plătit o chirie, deși diferența între contractul din 2000 și acesta este enormă, dar sunt firme care s-au folosit și se folosesc în continuare de stâlpii de tramvai și nu plătesc un cent la primărie. Așa ceva nu este posibil! Vom analiza fiecare caz în parte și vom lua măsurile ce se impun“, a declarat primarul Ioan Popa. Pe stâlpii fostului tramvai au fost identificate până în prezent rețele ale altor trei firme, printre care și celebra Avolo, care a încasat bani grei de la bugetul local al municipiului Reșița! Pentru Internetul pe care Mircea Popa l-a obținut fără să plătească vreun leu!
Hepatitele virale de tip B și C continuă să fie o provocare majoră pentru sănătatea publică, mai ales în județul Caraș-Severin, unde numărul cazurilor rămâne ridicat. În fața acestei...
Pe final de săptămână, Ioan Popa vine cu vești bune pentru reșițeni! Primăria Reșița și Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest au semnat contractul de finanțare pentru reamenajarea urbanistică și...
Alina Dragomir |
12 November 2025
Raluca Pantea |
05 December 2025
Casa Mühle revine Timișoarei. UPT cumpără vila-simbol și o deschide comunității
Alina Dragomir |
05 December 2025
AMI, DJ Asher și elevii Reșiței deschid Târgul de Crăciun din municipiu
Roxana Bălan |
05 December 2025
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

