Slalom printre plângeri penale și sentințe judecătorești, pe pârtia lui Romeo Dunca de pe Muntele Mic!

Omul de afaceri timișorean câștigă proces după proces în războiul său cu administrația locală de la Turnu Ruieni și avertizează că va lua și pielea de pe cei care pun piedici pe cel mai spectaculos domeniu schiabil din Banat!

Romeo Dunca se pregătește deja de iarnă, chiar dacă afară sunt încă mult peste 30 de grade. Cum relația sa cu Primăria Turnu Ruieni, în special cu primarul Mihai Maralescu, nu funcționează deloc, omul de afaceri a început deja demersurile pentru ca măcar sezonul acesta totul să arate perfect pe Muntele Mic. „Am făcut o adresa celor de la Ruieni pentru că avem nevoie de anumite avize, autorizații și suprafețe de teren conform înțelegerilor avute, astfel ca activitatea de iarnă să se poată desfășura în bune condiții, în folosul turistului. Una din clauze obligă Primăria să emită avizele și autorizațiile necesare funcționării zonei schiabile Vâlsanu! Inclusiv cu casierie, cu toalete sau terase panorama, ori locație pentru alimentație publică. Avem de partea noastră și sentințe irevocabile prin care Primăria Ruieni este obligată să țină cont de contract”, a explicat Romeo Dunca.

Întâlnirile dintre primarul Maralescu și Dunca au loc mai des în sala de judecată decât la Primăria Turnu Ruieni, astfel că acesta din urmă nu-și pune mari speranțe, anticipează probleme la fel de mari și pentru acest sezon de schi. Dunca avertizează însă că va exista o notă de plată pentru toate, o notă de plată pe care nu o va achita primarul din buzunarul lui, ci comunitatea, de la bugetul local. „O conducere iresponsabilă a unei comune căreia nu îi pasă de șansa ei și a căror localnici nu iau nicio atitudine! Și în care primarul și câțiva consilieri de rea-credință sau nepricepuți fac satul de râs! Niciodată în istoria lui nu s-a întâmplat să fie dată administrația, ori persoane din administrație, în judecată de nouă ori și din șase cauze finalizate să le piardă pe toate șase! Cred că și celelalte trei vor urma același curs. Dacă nu se dă curs sentinței, vor urma alte plângeri penale și alte cel puțin șase procese…”, a concluzionat Dunca.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/