La intrarea în țară, debitul Dunării a ajuns la 1.950 de metri cubi pe secundă, în scădere față de normalul de 3.000 de metri cubi pe secundă. În unele zone, apa s-a retras de la mal pe suprafețe întinse. Debitul Dunării la intrarea în țară va fi staționar pentru următoarele 4 zile, urmând ca apoi să fie în ușoară scădere.
Din informațiile primite de la Căpitănia Portului Moldova Veche rezultă că pe tronsonul aflat sub jurisdicția instituției, adică de la Baziaș la Cozla, deși debitul este mic, cotele apelor Dunării sunt normale. Traficul se desfășoară fără probleme și sunt în continuare ambarcațiuni care folosesc șenalul navigabil (zona de ape internaționale) pentru transport de marfă, cereale sau combustibil. Din Portul Moldova Veche pleacă în aval pe Dunăre doar șlepuri încărcate cu cereale având ca destinație portul Constanța, iar această activitate se întâmplă atunci când silozurile din port ajung să fie umplute la capacitate maximă. Activitatea transportatorilor care efectuează croaziere de agrement cu ambarcațiuni de mici dimensiuni nu este perturbată. Sunt localnici, proprietari de bărci, șalupe și alte mijloace care efectuează deplasări pe Dunăre, din port, de la Moldova Nouă, până la Insulă pentru vizitarea ecosistemului și a habitatului cailor sălbatici.
Situație dificilă din cauza debitului scăzut pe Dunăre semnalează CN Administrația Fluvială a Dunării de Jos Giurgiu. Din cauza nivelului scăzut al Dunării, zilele trecute a fost închis bacul care făcea legătura dintre vama Bechet și localitatea Oryahovo din Bulgaria. Șeful Secției Căi Navigabile Giurgiu, Romeo Soare, a întărit faptul că în amonte de barajul de la Porțile de Fier, pe partea românească, nu sunt probleme fiindcă există așa numitele „lacuri de acumulare” pe Dunăre, rezervoare datorită cărora situația este ținută sub control. „La noi, măsurătorile indică 1.880 de metri cubi pe secundă, ceea ce reprezintă o situație foarte grea, cu nivel scăzut, aproape de minimele istorice din 2003 când s-au înregistrat 1.550, cele mai mici valori de la măsurătorile efectuate pe Dunăre și de la construirea barajului de la Porțile de Fier. Sperăm la îmbunătățirea situației mai ales că minimele istorice din trecut, s-au înregistrat toamna, în lunile septembrie-octombrie, pe când acum ne aflăm în plină vară fără precipitații.”
„Conform prognozei emise de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor, în data de 31 iulie, Dunărea va ajunge la intrarea în țară în jurul valorii de 1.900 mc/s, fiind sub media multianuală a lunii iulie, respectiv de (5.350 mc/s). Această valoare reprezintă 35% din media multianuală a lunii iulie. Cel mai mic debit al Dunării s-a înregistrat în 1992 când a fost de 1580 cm/s”, se arată în comunicatul emis de Administrația Bazinală de Apă Banat.
Pe mai multe sectoare, navigația este îngreunată din cauză că nu este asigurată prin dragare, adâncimea minimă de navigație de 2,5 metri, prevăzută de normele Comisiei Europene a Dunării. Nivelul scăzut al apelor fluviului este pe punctul de a bloca navigația motonavelor și convoaielor de barje pentru transportul mărfurilor.
„Apele s-au îndepărtat de țărm, cu toate măsurile luate pentru a draga canalele de aducțiune și nu mai avem apă la prizele pentru irigat. La Zimnicea, o parte din vadul Dunării s-a transformat în plajă”, a scris pe Facebook ministrul Agriculturii Petre Daea.
Întreaga Europă se confruntă cu secetă prelungită, astfel că nivelul Dunării este afectat nu doar pe porțiunea românească. Specialiștii avertizează că în aceste condiții, în maximum o săptămână se va ajunge la blocarea circulației navelor de transport mărfuri și vor putea să navigheze numai navele de croazieră, care au un pescaj mai mic. În aceste condiții pentru navigatori, fiecare cursă este o aventură, din cauză că navele pot eșua pe bancuri de nisip.
Pentru a preveni astfel de riscuri prin reducerea pescajului, motonavele și convoaiele de barje sunt încărcate numai la jumătate din capacitate, dar asta înseamnă, spun cunoscătorii, costuri mai mari pentru firmele de shipping.
Fenomen interesant, seceta a creat mai multe insulițe cu nisip pe mijlocul Dunării și a adus la suprafață, din nou, foste nave germane scufundate în timpul celui de-al doilea război mondial.