Colterm se află din nou într-o situație disperată, astfel că timișorenii deja primesc mai puțină căldură și există posibilitatea opririi apei calde pe timpul nopții. Luni a avut loc și o ședință de îndată a Consiliului Local Timișoara, în care s-au votat ultimele resurse găsite de primărie pentru a finanța societatea de termoficare.
În mijloc de iarnă, Colterm se confruntă din nou cu probleme grave, din cauza lipsei banilor necesari pentru a acoperi facturile la gaz. Astfel, luni, compania de termoficare a Timișoarei a anunțat că va furniza căldură mai puțină și că există posibilitatea de a fi oprită apa caldă pe timpul nopții, pentru a mai reduce din costuri.
Tot luni, a fost convocată și o ședință de îndată a Consiliului Local Timișoara, în care au fost supuse votului trei proiecte de hotărâre, toate având legătură cu situația de la Colterm. Astfel, primul proiect s-a referit la „aprobarea repartizării și utilizării excedentului bugetului local, aflat la sold 31.12.2021”, iar cel de-al doilea la „aprobarea utilizării excedentului aferent bugetului de fonduri externe nerambursabile, aflat în sold la data de 31.12.2021”.
„Au rămas în cont, pentru că nu am făcut în 31 decembrie toate plățile, chiar dacă erau facturi până atunci înregistrate, a rămas această sumă de aproape 17 milioane lei și acum aprobăm că putem să cheltuim această sumă”, a explicat primarul Dominic Fritz la ce se referă cele două proiecte.
De asemenea, cel de-al treilea proiect s-a referit la completarea unei Hotărâri de Consiliu Local din luna decembrie a anului trecut privind aprobarea pierderilor tehnologice induse aferente anului 2020, „din prestarea serviciului public de producție, transport, distribuție și furnizare a energiei termice în sistem centralizat către populație”. Concret, este vorba de o sumă care se ridică la aproximativ 37 de milioane de lei, însă Dominic Fritz a detaliat că, de fapt, acești bani nu există pentru Colterm.
„Noi am aprobat deja anul trecut pierderile tehnologice pentru anul 2020, însă am aprobat atunci doar în valoarea sumei de aproape 54 milioane lei, ce am primit atunci de la bugetul de stat. Acum aprobăm și restul sumei din bugetul local. Încă nu există acești bani, dar aprobăm faptul că putem să dăm la Colterm acești bani pe baza acestor pierderi tehnologice. Din cauza faptului că rețeaua este a orașului, pierderile care există din cauza rețelei proaste, ne asumăm noi ca oraș și, din păcate, cresc în fiecare an. (…) Noi am dat deja pentru Colterm acum câteva zile pentru a plăti o bună parte din factura la gaz pentru aceste două săptămâni. Cred că am dat cred 12,5 milioane de lei și după votul de azi o să mai virăm cât putem la Colterm, dar tot suntem cumva pe muchie de cuțit”, a explicat primarul Timișoarei.
Radu Țoancă, consilier local PSD, a dorit să știe dacă Primăria Timișoara a discutat cu reprezentanții Comisiei Europene, în condițiile în care instituția a dat societății Colterm doar anul trecut aproape 200 milioane lei, deși pragul era de 75 milioane de lei, conform prevederilor legale.
„Suntem conștienți de acest pericol. Momentan, pregătim notificarea Comisiei Europene. Ce ne poate spune Comisia Europeană este că nu a fost în regulă să dăm acești bani și ar trebui să cerem banii aceștia înapoi de la Colterm. Comisia Europeană nu are deloc o perspectivă realistă asupra situației din Europa de est, și mai ales din România nici în privința certificatelor verzi și nici în privința ajutorului de stat. Indiferent de aceste reglementări, noi trebuie cu orice preț să ținem în picioare sistemul de termoficare în Timișoara, mai ales în plină iarnă. Nu există varianta să nu mai dăm bani sau să ne oprim la pragul de 75 milioane de lei”, a afirmat Dominic Fritz.
De asemenea, Radu Țoancă a dorit să știe dacă Primăria Timișoara va avea bani să cumpere certificatele verzi aferente anului trecut pentru Colterm, iar edilul-șef a explicat că acest lucru trebuie discutat în momentul în care se va pregăti bugetul local pe acest an. „Nu există alte surse. Nu orașul trebuie să cumpere aceste certificate, ci Colterm. Colterm are această obligație”, a precizat Dominic Fritz.
„Am mai auzit săptămânile trecute că Primăria Timișoara nu are cazane. Ba chiar are cazane, că Primăria Timișoara le are, nu Coltermul. În aceeași logică, dacă nu ne interesează certificatele verzi de la Colterm, pentru că e treaba Coltermului să le achiziționeze, n-ar mai trebui să ne intereseze nici cât e factura Coltermului la gaz, că e treaba Coltermului să o plătească”, i-a răspuns Dan Diaconu, consilier local PNL, primarului Timișoarei.
„Referitor la certificatele verzi, urmează un nou termen limită, 30 aprilie, iar lucrurile sunt mai mult decât previzibile, adică nu o să fie absolut niciun fel de surpriză, iar în cazul în care nu ne vom conforma, va urma o nouă amendă”, a semnalat și Roxana Iliescu, consilier local Pro România.