Rămân cu gropile! Reabilitarea străzii Herendeștiului, prea scumpă pentru bugetul primăriei din Lugoj

Administrația lugojeană a transmis că nu are bani pentru reabilitarea uneia dintre cele mai distruse străzi din municipiu, nerefăcută de peste trei decenii. Așadar, drumul Herendeștiului, în lungime de aproximativ 1,2 km, situat în cartierul Mondial-Bocșei, nu figurează pe lista de investiții a Primăriei Lugoj pentru 2022.

Salvarea ar putea veni de la Consiliul Județean Timiș, care a primit o solicitare din partea Primăriei din Victor Vlad Delamarina, care este interesată de doi ani să reabiliteze drumul județean, de 10 km, de legătură de la localitățile aparținătoare Herendești și Pietroasa Mare cu conexiune la drumul național Lugoj-Reșița, care traversează centrul de comună. În drumul județean propus pentru reabilitare ar putea fi inclus și segmentul rutier din Mondial-Bocșei.

„Bugetul nostru este foarte limitat și nu am inclus strada Herendeștiului la investiții, pentru anul acesta. Am transmis amplasamentul către Consiliul Județean Timiș, în urma solicitării administrației din Victor Vlad Delamarina, care a cerut o finanțare pentru drumul județean din două localități care-i aparțin și care au legătură cu centrul de comună prin Lugoj, până la drumul național spre Reșița. Așteptăm decizia administrației județene. Altă variantă nu avem, deocamdată, pentru acest drum”, a declarat Claudiu Buciu, primarul Lugojului.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Strada Herendeștiul a avut totuși o șansă să fie refăcută la nivelul părții carosabile în 2020 când a fost inclusă într-un proiect de reabilitare inițiat de fosta administrație. Contractul a fost câștigat de una din societățile grupului de firme care își desfășoară activitatea chiar în fosta fabrică de cărămidă din Mondial-Bocșei și ar fi trebuit să înceapă lucrările în toamna anului 2020. După înlocuirea administrației locale, contractul a fost reziliat de noua echipă instalată la conducerea municipiului, proiectul fiind considerat necorespunzător.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/