Sistemul grupărilor de trafic de migranți din Timiș și Caraș-Severin

whatsapp image 2023 03 01 at 15.30.51 (1)

În cadrul uneia dintre cele mai mari operațiuni de stopare a traficului de migranți din vestul țării, polițiștii au aflat cum operau grupările din Timiș și Caraș-Severin. Mai multe persoane au fost arestate.

Polițiștii și procurorii au făcut zeci de percheziții, marți, în Timiș și Caraș-Severin și au reușit să destructureze grupuri de traficanți de migranți. Au găsit arme, bani și au confiscate mijloace de transport.

Cum se acționa în Timiș

Într-una din cauze, aflată pe rolul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara, s-a reținut că, în perioada 2022 – februarie 2023, mai multe persoane, din judeţul Timiş, ar fi constituit un grup infracţional organizat, cu lideri externi, aflaţi pe teritoriul  Uniunii Europene, care ar fi avut ca scop principal adăpostirea în locaţii aflate pe teritoriul României, respectiv în județul Timiş şi, ulterior, transportarea prin trecerea ilegală a frontierei de stat a României cu Ungaria de grupuri  de migranţi spre ţări din Europa Centrală și de Vest.

Migranții ar fi achitat prin sistemul „hawala” sume semnificative de bani, pentru a fi adăpostiți în imobilele administrate de către unii dintre membrii grupării și pentru preluarea în vederea transportării spre vest.

În intervalul octombrie 2022 – februarie 2023, în urma activităţilor de desfăşurate de polițiștii I.G.P.F., la punctul de frontieră P.T.F. Nădlac II au fost interceptate și oprite 17 (şaptesprezece) transporturi ilegale organizate de grupul infracțional, fiind identificaţi peste 430 de migranţi, care intenţionau să treacă ilegal frontiera de stat a României spre state din Uniunea Europeană.

Într-o altă cauză, s-a reținut că, începând cu luna noiembrie 2022, mai multe persoane ar fi constituit un grup infracțional organizat, structurat pe două segmente și mai multe paliere de lucru, care ar fi acționat coordonat în scopul transportării, adăpostirii și îndrumării unor migranți de origine afro-asiatică, în vederea obținerii de importante foloase materiale pentru fiecare dintre membrii acestuia.

Grupul infracțional organizat ar fi fost structurat pe două segmente: segmentul I care ar fi acționat la nivelul Municipiului Timișoara și în împrejurimile acestui oraș, care s-ar fi ocupat cu adăpostirea și transportarea migranților către locurile de îmbarcare în ansambluri rutiere de transport marfă, și segmentul II, format din șoferii de tir, care ar fi preluat migranții, pe care i-ar fi ascuns în ansamblurile rutiere conduse de ei, pentru a-i trece fraudulos frontiera de vest a României.

Astfel, în perioada noiembrie 2022 – februarie 2023, membrii grupului ar fi comis 34 de fapte de trafic de migrați sub forma transportării, adăpostirii și îndrumării acestora.

Totodată, membrii grupării care ar fi acționat în cadrul segmentului II al grupării infracționale – șoferi profesioniști de transport internațional marfă – au fost depistați de către polițiștii din cadrul I.G.P.F. în 10 rânduri, în punctul de trecere al frontierei dintre România și Ungaria, în timp ce transportau, ascunși în vehiculele conduse de aceștia, peste 200 de migranți, transportați și adăpostiți anterior de membrii grupării infracționale din segmentul I.

De asemenea, membrii grupului infracțional ar fi dezvoltat legături infracționale cu persoane din cadrul unor instituții ale statului, reușind, cu ajutorul unor funcționari din cadrul D.G.A.S.P.C. Timiș, să preia în mod ilegal mai mulți migranți minori, depistați de autorități neînsoțiți de părinți sau alte rude.

În acest scop, membrii grupului infracțional fie au prezentat documente emise de autoritățile din Siria, a căror autenticitate să nu poată fi verificată, fie au scos efectiv minorii din centrul de protecție, fără nicio justificare.

12 persoane au fost conduse la audieri, fiind reținute 3 persoane pentru 24 de ore și introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Timiș, iar 2 persoane au primit măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

whatsapp image 2023 03 01 at 15.30.50

Operațiunea ilegală din Caraș-Severin

Într-un alt caz, s-a reținut că, în perioada 2022 – 2023, mai multe persoane, din județul Caraș-Severin, cu vârste între 19 și 29 de ani, ar fi pus bazele unui grup infracțional organizat, la care au aderat alte patru persoane din judeţul Timiş, având drept scop comiterea infracțiunilor de trafic de migranți, cu scopul de a obține beneficii financiare substanțiale.

Membrii grupului infracțional ar fi acționat coordonat, în vederea racolării, îndrumării, călăuzirii şi transportării unor grupuri de migranţi, pentru trecerea frauduloasă a frontierei de stat a României.

În fapt, migranții ar fi fost trecuți ilegal frontiera de stat româno-sârbă, în județul Caraș-Severin, după care ar fi fost transportaţi, cu diferite autoturisme, schimbate în mod frecvent, în județul Timiș. Aici migranții au fost predați altor persoane, în vederea scoaterii frauduloase din România, având ca destinaţie ţări din Europa de Vest.

După predarea migranților de către segmentul coordonat de membrii grupului în locurile prestabilite, aceștia ar fi fost transportați în municipiului Timișoara, în diferite locații, unde au fost găzduiți temporar în apartamente/imobile închiriate, până la reorganizarea grupurilor, în vederea scoaterii din țară, prin județul Arad.

În cadrul activităților de documentare, au fost identificate și monitorizate mai multe transporturi de migranţi organizate de membrii grupului infracțional, grupuri formate în general din 3 -15 persoane. În perioada octombrie 2022 – februarie 2023, au fost depistate 11 persoane, introduse fraudulos pe teritoriul României, toate de origine afro-asiatică, dintre care 2 minori, care ar fost transportaţi de membrii reţelei.

Șapte persoane, 2 femei și 5 bărbați, cu vârste cuprinse între 19 și 29 de ani, au fost reținute pentru 24 de ore, ulterior fiind arestate preventiv.

În total, în urma perchezițiilor efectuate, la data de 28 februarie, au fost depistați, în mai multe locaţii din municipiul Timişoara, 165 de migranți, care au fost conduși la audieri.

De asemenea, au fost identificați și ridicați 86.300 de euro, 25.630 de lei și 3.005 dolari, 3 pistoale cu bile, o cantitate de substanță vegetală, mai multe telefoane mobile și înscrisuri. Totodată au fost indisponibilizate, în vederea confiscării, 13 autoturisme, în valoare totală de 51.500 de euro.

whatsapp image 2023 03 01 at 15.30.51

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/