Singurul parc de aventură din estul județului Timiș își redeschide porțile în luna aprilie

La poalele Vârfului Padeş din munţii Poiana Ruscă, la mai puţin de 100 de km de Timişoara, într-un cadru de poveste, este amenajat singurul parc de aventură din estul judeţului Timiş, cel de la Nădrag. Acesta va fi redeschis vizitatorilor începând din luna aprilie.

Parcul a fost inaugurat în anul 2018 şi se întinde pe o suprafaţă de 3.000 mp, printre păduri şi cascade, astfel încât amatorii de aventură pot combina senzaţiile tari cu relaxarea în mijlocul naturii.

Sunt amenajate 6 trasee, atât pentru copii, cu un grad mai redus de dificultate, cât şi pentru adulţi. Nu lipsesc căţărările în copaci, tirolienele sau săritoarele. A fost instalat şi un tobogan pentru copii şi băncuţe pentru cei care doresc să se odihnească sau să privească. De anul trecut parcul a fost îngrădit, iar drumul de acces către locul de aventură a fost modernizat.

„Dacă la început calea de acces era încărcată cu frunze şi cu noroi, acum s-a pavat. Am amenajat trei parcări pentru turiştii care vin, cu camere de supraveghere. Este o modalitate de a dezvolta turismul din zonă. Parcul de aventură, asociat cu peisajele superbe, cu cascada Cornet pot reprezenta o modalitate perfectă de relaxare, de petrecere a timpului liber şi aşteptăm cât mai mulţi turişti şi în acest an.”, a declarat Puiu Linginari, viceprimarul comunei Nădrag.

Până acum parcul a fost deschis doar duminica. În ciuda acestui fapt, a fost vizitat de mii de turişti, în anumite duminici fiind prezente şi câte 200 de persoane dornice de aventură şi să petreacă o zi reuşită în natură. Din acest an, administraţia comunei intenţionează să-l deschidă şi în zilele de sâmbătă.

„Foarte multă lume a venit din Lugoj, Timişoara, chiar şi din Arad. Au fost în special părinţi cu copii şi au rămas impresionaţi de cum arată parcul, dar a fost şi un prilej de a vizita atracţiile zonei. Una dintre acestea a fost cascada Cornet., a adăugat viceprimarul comunei Nădrag.

Siguranţa vizitatorilor este primordială. Există persoane autorizate care veghează să nu se întâmple incidente, dar au fost achiziţionate şi 40 de elemente de securitate, hamuri, carabine în care vizitatorii sunt prinşi în cabluri de oţel.

Parcul este în administraţia comunei Nădrag, dar din primăvara acestui an administraţia intenţionează să-l scoată la licitaţie.

„Avantajul este că Primăria va încasa nişte bani din asta. Cel care va veni va plăti o taxă la Primărie. Până acum intrarea a fost gratuită, însă din acest an se va plăti o sumă modică, pe care o va stabili cel care câştigă licitaţia.”, a mai spus Puiu Linginari.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/