Singuri! Zeci de copii lugojeni vor începe școala fără părinți, plecați în căutarea unei vieți mai bune

incepe scoala
1000x100 Cuib de vise 1000x100

Zeci de elevi din municipiu vor păși în noul an școlar fără să aibă părinții alături. Nevoiți să muncească în străinătate, numeroși lugojeni pierd adesea cei mai importanți ani din dezvoltarea copiilor lor.

O anchetă „Salvați Copiii” a relevat că la nivel național un procent de 44% dintre copiii ai căror părinți lucrează în străinătate au rămas în țară fără mama alături, fie că aceasta este plecată împreună cu tatăl, fie că este singurul părinte plecat din familie. Statistica oficială arată că anul trecut 21.024 de elevi au ambii părinți plecați peste hotare sau provin din familii în care părintele unic susținător este plecat. Deși Timișul nu se află pe lista județelor cu cei mai mulți copii în astfel de situații, numărul acestora nu este deloc neglijabil.

Peste 200 de copii în situație de risc

Și la Lugoj există destule familii unde copiii au rămas în țară, iar unul sau ambii părinți au plecat să muncească în străinătate. În vreme ce veniturile acestor familii cresc, copiii sunt, pe de altă parte, puternic afectați de lipsa părinților. Riscul principal este reprezentat de abandonul școlar, însă se întâmplă deseori ca elevii lipsiți de supravegherea unui părinte să apuce căi greșite.

La Lugoj, în evidența Serviciului Autoritate Tutelară – Protecția Copilului din Subordinea Direcției de Asistență Socială Comunitară Lugoj se află 229 de copii în situație de risc. Dintre aceștia, 40 sunt cu părinți plecați în străinătate, 119 sunt încadrați într-un grad de handicap, 46 sunt beneficiari ai centrelor de zi, iar 24 au o situație monitorizată pentru respectarea drepturilor copilului.

„Ce am observat e ca în perioada adolescenței/pubertății încep să apară probleme cu școala. Copiii care au unul sau ambii părinți în străinătate sunt insuficient supravegheați, ori pentru că părintele rămas singur este supraîncărcat și nu mai are suficient timp pentru copii, ori pentru că bunicii sau rudele în grija cărora au rămas copiii sunt depășiți, exista riscul ca acești copii să ajungă în anturaje nepotrivite și încep să chiulească de la școală, să nu se trezească dimineața să vina la orele de curs, să acumuleze multe absențe și așa pierd contactul cu școala”, explică prof. consilier școlar Laura Secoșan, de la Școala Gimnazială „Anișoara Odeanu”.

STPT job 1000x200

Anii copilăriei sunt cei mai importanți în dezvoltarea individului, iar pe fondul lipsei de afecțiune și supraveghere din partea părinților pot apărea  o serie de probleme de mai mare sau mai mică importantă în mediul şcolar, în grupul de prieteni sau în întreaga comunitate, cel mai frecvent semnalate fiind absenteismul şcolar, indisciplina, rezultate la învăţătură slabe, dificultate în gestionarea relațiilor, agresivitate şi chiar delicvenţă.

Programe speciale de ajutorare

La nivelul unităților de învățământ din Lugoj se desfășoară permanent programe care să îi sprijine pe elevii aflați în situații de risc.

„La nivelul liceului nostru numărul elevilor aflați în situație de risc din cauza părinților plecați din țară este relativ redus. Elevii de liceu au fost incluși în programul ROSE, proiect care își propune să contribuie la reducerea abandonului școlar și care se finalizează anul acesta în octombrie. Pentru cei de gimnaziu nu există în școală programe naționale implementate, pentru că nu s-a constatat nevoia. În prezent, rata de abandon școlar la Hasdeu este 0. Cea mai grea muncă le revine diriginților, cei care sunt direct implicați în viața și parcursul școlar al elevilor. Psihologul școlar a implementat o serie de activități în vederea prevenirii abandonului”, a declarat prof. Anda Lungu Ursulescu, director al Liceului Teoretic „Iulia Hasdeu”.

În sprijinul familiilor aflate în situații de risc, în România există Serviciul de consiliere telefonică și online Help-Line la 0800.070.040 și platforma online www.copiisinguriacasa.ro oferă gratuit consiliere psiho-socială și juridică pentru părinții și copiii afectați de migrația economică și pentru alte persoane interesate.

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/