Sinagoga din Fabric va fi salvată! Timișorenii, invitați la dialog

sinagoga fabric Timisoara

Timișorenii sunt invitați să participe la un atelier consultativ cu privire la viitorul sinagogii din Fabric.

Primăria Timișoara are în plan să reabiliteze și să transforme sinagoga din Fabric într-un spațiu public dedicat comunității. Pentru ca această reconversie să reflecte nevoile reale ale comunității, instituția, împreună cu World Monuments Fund (WMF), organizează o serie de ateliere consultative.

Primul atelier s-a desfășurat online și a reunit reprezentanți ai comunității evreiești, care, la sfârșitul anului 2023, a transmis dreptul de administrare asupra clădirii către Primăria Timișoara. Următorul atelier este programat sâmbătă, 10 mai, în format fizic, și se adresează locuitorilor din cartierul Fabric, dar și tuturor celor interesați de viitorul acestei clădiri-simbol.

Numărul de locuri este limitat, iar înscrierea din timp este recomandată. Persoanele interesate se pot înscrie completând formularul online disponibil AICI!

Primăria Timișoara a preluat în administrare Sinagoga din Fabric pentru o perioadă de 49 de ani și derulează, împreună cu partenerii tehnici și financiari, o serie de intervenții pentru punerea în siguranță și viitoarea refuncționalizare a clădirii.

Până în prezent, au fost parcurse următoarele etape: semnare contract de proiectare și execuție pentru punerea în siguranță a clădirii; parafare Memorandum de colaborare cu World Monuments Fund pentru transformarea monumentului istoric într-un centru multifuncțional al cartierului; organizare „Watch Day” – un eveniment menit să activeze simbolic spațiul împreună cu comunitatea locală; start lucrări de punere în siguranță”, a transmis Primăria Timișoara.

Sinagoga din Fabric a fost construită între anii 1885 – 1889, în stil neo-maur, după planurile arhitectului Lipót Baumhorn. Inaugurată în 1899, clădirea a servit comunității evreiești de rit neolog. În timpul regimului comunist, sinagoga a fost închisă și a intrat într-un proces accelerat de degradare.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/